Colecția "Români celebri" s-a născut din dorința de a-i familiariza pe copii cu personalitățile remarcabile ale culturii și istoriei românești și de a-i inspiră să viseze că pot schimbă și ei, într-o zi, lumea în care trăiesc. Informațiile biografice capătă, asemenea poveștilor, un fir narativ captivant, iar personajele sunt urmărite, în "aventură" lor spre celebritate, de-a lungul întregii vieți. Ilustrații sugestive, frumos colorate, completează firul narativ, captivandu-i pe cei mici.
Volumul urmărește viață lui Mihai Eminescu, de la copilăria idilică petrecută la Ipotești, până la ultimii ani împovărați de boală. Nu lipsesc aventurile alături de trupele de teatru ambulant, prietenia cu Ion Creangă și iubirea mistuitoare pentru Veronica Micle. O carte emoționantă, despre destinul celui mai important poet din literatură română.
Fragment din volum:
„Ani de zbucium
Să ne întoarcem însă la Viena, pe când Eminescu era student. Nu avea nicio șansă să fie primit să-și dea examenele, așa că, după doi ani petrecuți acolo, în 1874, Eminescu s-a întors în țară. S-a oprit la Iași, la cenaclul Junimea, condus de Titu Maiorescu. Unde altundeva ar fi putut capătă înțelegere și ajutor, dacă nu la scriitorii în a căror revista publicase deja cinci poeme? Emoționat, a citit la una dintre întâlnirile cenaclului nuvela „Sărmanul Dionis", pe care Maiorescu i-a ales-o pe dată pentru publicare în Convorbiri literare, considerând-o o adevărată capodoperă.
Deși nu se lasă ușor impresionat, Maiorescu a acceptat să-l ajute cu o bursă, din partea societății literare „Junimea". Încurajat, Mihai a plecat în Germania, la Berlin, unde a reluat cursurile de filosofie. N-au fost, însă, cele mai bune vremuri pentru el. Devenise morocănos, mereu nemulțumit de câte ceva, plictisit aproape de viață studențească, pe care își dorea să o încheie cât mai repede. Când Titu Maiorescu, care aflase că urma să fie ministru al învățământului, i-a scris să-și dea cât mai repede doctoratul, că să-l poată numi profesor la Universitatea din Iași, Eminescu s-a lăsat cu greu convins. Lucrând fără tragere de inima la lucrarea de doctorat, într-o bună zi a hotărât să se întoarcă la Iași.
Aici, a avut norocul să primească postul de director al Bibliotecii din Iași. Însă bucuria de a se află din nou printre cărți, cu suficient răgaz să se afunde în lectură, i s-a spulberat după numai un an, când postul i-a fost dat altcuiva. Că să-l îmbuneze, Titu Maiorescu l-a numit inspector școlar, mai ales că Eminescu pierduse și postul de profesor de limba germană la Institutul Academic: fusese un profesor sever, prea puțin iubit, se pare, de elevii lui, care i-au grăbit concedierea.”
