Liderul spiritual și politic al Tibetului, câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1989, a fost recunoscut că fiind cea de-a paisprezecea reîncarnare a lui Dalai Lama în 1938, la vârstă de doi ani, prin intermediul unui proces tradițional de „descoperire”. Luat de lângă părinții săi, a fost apoi dus în Lhasa, educat conform unui regim monastic de austeritate riguroasă și crescut într-o izolare aproape totală. La vârstă de cincisprezece ani, în condițiile în care țară să se află sub amenințarea noii Chine comuniste, a fost investit cu puteri depline că șef al statului Tibet, o țară de dimensiuni comparabile cu cele ale Europei Occidentale.
În următorul deceniu traumatic, Dalai Lama a devenit un apropiat atât al președintelui Mao, cât și al lui Jawaharlal Nehru, primul ministru indian, timp în care a încercat cu disperare să mențînă autonomia poporului sau. În cele din urmă, în 1959, a fost forțat să plece în exil, fugind, în baza unui plan curajos, în satul himalayan Dharamsala. L-au urmat peste 100 000 de refugiați sărmani. În timpul exilului sau s-a dedicat refacerii vieților distruse ale compatrioților săi refugiați și promovării păcii în lume, prin intermediul unei politici ferme a nonviolenței.
