Considerată decenii la rând biblia relațiilor interumane, celebra carte a lui Carnegie, How to Win Friends and Influence People, apare acum, datorită fiicei autorului, într-o ediție actualizată, adaptată noii generații de lideri și provocărilor pe care trebuie să le înfrunte în prezent.Dale Carnegie (24 noiembrie 1888), pe numele lui real Dale Carnagey, s‑a născut într‑o familie săracă de fermieri americani. După absolvirea facultăţii, a vândut cursuri prin corespondenţă în Nebraska şi a obţinut câteva roluri ca actor la New York, fără prea mare succes. În 1912 a fost angajat de Young Men's Christian Association să predea cursuri pentru adulţi şi a descoperit, fără să își fi propus, o metodă de a diminua teama celor care vorbesc în faţa unui public numeros. Astfel a început faimoasa carieră a lui Dale Carnegie, care a ajuns să fie considerat cel mai mare autor de literatură motivaţională al secolului al XX‑lea. În anii ’50 au început să prindă contur proiectele din cadrul programului Dale Carnegie Training, care se bazează pe principiile promovate de fondatorul său. Recunoscut recent de către Wall Street Journal ca una dintre cele 25 de francize de înaltă performanță, programul Dale Carnegie Training a elaborat cursuri disponibile în 25 de limbi, în Statele Unite ale Americii și în alte 80 de țări. În prezent, partenerii din cadrul programului Dale Carnegie Training colaborează cu sute de corporații medii și mari, precum și cu diferite alte organizații pentru a ajuta firmele să aibă succes, derulând cercetări referitoare la creşterea randamentului angajaților, cu accent pe conducere, vânzări, funcționarea echipelor, servicii pentru clienţi, promovarea afacerii, îmbunătățirea procesului muncii și alte calități necesare în management.Dale Carnegie spunea ca „succesul inseamna sa obtii ceea ce vrei, iar fericirea inseamna sa vrei ceea ce ai obtinut“.Dar ce anume isi doresc oamenii? Ei bine, de cele mai multe ori, e vorba despre o cariera ascendenta, prieteni de incredere, o familie iubitoare, un trai decent… si altele asemenea.Desigur, motivele pentru care un om isi doreste ceva anume sunt complet personale, insa metodele prin care isi poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din cartea de fata au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol.Volumul de fata a ajuns, cu timpul, sa fie cea mai vanduta carte motivationala publicata vreodata.Sfaturile lui Dale Carnegie va arata cum sa deveniti un interlocutor agreabil, de ce e bine sa faceti complimente dezinteresate, cand e cazul sa va retrageti dintr-o disputa, ce anume trezeste dorinta de cooperare a partenerilor, cum sa faceti o buna impresie de la prima intalnire, cat de important e zambetul, prin ce strategii va puteti autopromova in ochii celorlalti, in ce fel puteti adresa critici fara sa provocati resentimente, de ce e recomandat sa va admiteti propriile greseli inainte de a le face reprosuri altora, cat de adevarat e proverbul care spune ca „vorba dulce mult aduce“, cum sa raspundeti la plangerile altora, unde se termina sinceritatea si incepe brutalitatea, de ce nu functioneaza pe termen lung strategia de a da ordine, cum sa va ajutati ajutandu-i pe ceilalti - si multe altele.Carnegie dovedeste ca, in cele din urma, ceilalti ne vor trata exact asa cum ii tratam. Comportamentul interlocutorilor oglindeste propriul comportament...