Dan Alexe

„Originea limbajului a fascinat întotdeauna omenirea, în toate culturile. Cu toate astea, misterul acelei origini rămâne total, ceea ce nu ne împiedică să-l abordăm aici, în această carte care nu este altceva decât o inițiere ludică în știința lingvisticii și în care încercăm să curățăm această taină a originii limbajului uman și a clasificării limbilor de vegetația luxuriantă a miturilor populare și a ideilor preconcepute. Aceasta este și o carte care te va învăța că, dacă așa ai procedat, ai făcut rău abandonând, la o vârstă încă fragedă, studiul limbii franceze (sau ruse, germane etc.) ori al alteia pentru care simțeai că ai fi avut o vocație, dar te-au descurajat profesorii rigizi, care la rândul lor fuseseră traumatizați de predecesorii lor tiranici și disprețuitori și care n-au făcut decât să-ți transmită convingerea că diversitatea nesfârșită și aparent inutilă a limbilor este o pedeapsă și un chin. Vei mai afla aici și care e cea mai bună metodă pentru a învăța o limbă străină (sau mai multe, oricâte); de ce româna nu datorează nimic limbii ruse; sau care este cea mai satisfăcătoare clasificare a limbilor vorbite pe planetă, imaginabile sau posibile.“ — DAN ALEXE..

„În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.“ — RADU PARASCHIVESCU..

Explicatia ca latinofonii - proto-romanii - se retrageau in munti vreme de secole in timpul "invaziilor" este de o absurditate atat de mare, incat e uluitor ca a putut fi acceptata de-atata timp. Pentru ca o populatie compacta sa traiasca secole in munti, ar trebui sa avem asezari atestate arheologic, fortarete si drumuri.Carpatii nu pot fi strabatuti de-a lungul crestelor altfel zis, nici astazi, cu exceptia unor alpinisti pusi pe record, nu s-ar putea merge de la sud la nord, de-a lungul piscurilor, din trecatoarea Brasovului spre Bucovina. O populatie saracita, fugita in munti vreme de secole, si-ar pierde rapid unitatea lingvistica si am avea azi natii romanice distincte intre Fagaras si Maramures.Apoi, ingustele vai ale Carpatilor nu prezinta, arheologic, absolut deloc urmele unei ocupari vechi din partea unei populatii masive. La fel cum toponimia si hidronimia muntilor Carpati nu sunt romanice, ci majoritar slave.Misterioasa populatie a stramosilor nostri care de-a lungul "mileniului de tacere" (271–1241) e presupusa a fi trait in munti, in vreme ce campia a fost ocupata secole la rand de goti, slavi si cumani, nu a lasat nici o urma! - Dan Alexe..

„Roșcata amară“ înmiresmată cu trei noi povestiri, versiunea 2.0 a scandaloaselor aventuri erotico-literare ale lui Dan Alexe. „Rar mi-a fost dat, în ultima vreme, să citesc ceva mai viu şi mai vibrant, mai uman şi mai firesc, mai arzător, mai dramatic, mai curgător şi mai abrupt, mai vesel şi mai trist, mai suculent, mai poznaş, mai poetic, mai ame- şi amu-ţitor. Şi rar am văzut, de când sunt editor de carte, un asemenea talent în (orgolioasă) desfăşurare. Dan Alexe nu ţine neapărat să se aşeze în albia unui gust impus de critică, a unei tendinţe, a unei mode. Dă impre¬sia că scrie ca să-şi facă sieşi o plăcere ‒ şi cred că şi-o face. Îl interesează prea puţin dacă textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o răstignire. Dan Alexe scrie în temeiul unei înzestrări formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele şi al unei pofte năvalnice, aproape carnale, de-a face literatură din orice. Îi place să aştearnă poveşti. Îi place la nebunie. Dar îl bănuiesc că-i place şi să ghicească reacţia cititorului. Stupoare, jubilaţie, ruşine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, căinţă ‒ toate acestea sunt forme de feedback la textele din Miros de roşcată amară. O singură reacţie lipseşte: indiferenţa.“ — RADU PARASCHIVESCU „Când începi o relaţie de amor cu o femeie, dacă nu-i găseşti un apelativ clar de la început şi vreo două porecle doje-nitoare bine rodate, te poţi trezi că nu ştii cum s-o strigi când ai rătăcit-o. Am scris «amor», dar e cu iubirea cum e şi cu religia: odată ce-ai nimerit în ea şi ai simulat extazul, parcă ţi-e ruşine după aia de apostazie. Mulţi se instalează într-o «iubire» ca într-o religie leneşă. De altfel, îmi plac femeile obosite şi, dacă se poate, cu ceva talent. Şoldurile sunt opţionale. Harpiste, poetese ratate, artiste conceptuale cu pălării bărbăteşti, locul vostru e lângă mine. Sunt unul din puţinii oameni care posedă un dicţionar pali-german şi care au băut cu generalul Dudaev în forma sa terestră. Mai am şi o colecţie de bile de sticlă, despre care voi vorbi la locul potrivit.“ — DAN ALEXE..

"Roscata amara" inmiresmata cu trei noi povestiri, versiunea 2.0 a scandaloaselor aventuri erotico-literare ale lui Dan Alexe.  Rar mi-a fost dat, in ultima vreme, sa citesc ceva mai viu si mai vibrant, mai uman si mai firesc, mai arzator, mai dramatic, mai curgator si mai abrupt, mai vesel si mai trist, mai suculent, mai poznas, mai poetic, mai ame- si amutitor. Si rar am vazut, de cand sunt editor de carte, un asemenea talent in (orgolioasa) desfasurare.Dan Alexe nu tine neaparat sa se aseze in albia unui gust impus de critica, a unei tendinte, a unei mode. Da impresia ca scrie ca sa-si faca siesi o placere - si cred ca si-o face. Il intereseaza prea putin daca textele lui se vor solda cu o baie de elogii sau cu o rastignire. Dan Alexe scrie in temeiul unei inzestrari formidabile, al unei culturi aspirate pe toate canalele si al unei pofte navalnice, aproape carnale, de-a face literatura din orice. Ii place sa astearna povesti. Ii place la nebunie. Dar il banuiesc ca-i place si sa ghiceasca reactia cititorului.Stupoare, jubilatie, rusine, invidie, contrarietate, vertij, fericire, indignare, cainta - toate acestea sunt forme de feedback la textele din Miros de roscata amara. O singura reactie lipseste: indiferenta...

„«În vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informaţiei, orice mitologie este o rătăcire», scrie Dan Alexe în noua lui carte. Iată o veste proastă pentru cei deprinşi să-şi ducă viaţa îngenunchind în faţa pădurii naţionale de eroi şi statui: voievozi, poeţi sau călugări scuturaţi de frisonul profeţiei. Dacopatia şi alte rătăciri româneşti propune un tip de deconstrucţie care ar putea să-l expună pe autor oprobriului public. Şi totuşi, riscul merită asumat. De ce? Fiindcă există în gândirea noastră o sumedenie de fixaţii, obsesii, fobii şi convingeri care se cer disecate, explicate şi înţelese. Narcisismul delirant, protocronismul în plăci, proastele deprinderi familiale, pedagogia punitivă sau mândria de-a fi urmaşii unor daci care vorbeau latină înaintea romanilor sunt teme care merită să fie puse în discuţie. Pentru asta e nevoie de inteligenţă, informaţii credibile, argumente, cultură şi stil. Dan Alexe întruneşte toate aceste criterii, ceea ce-i permite să deseneze o hartă a mentalului românesc, a şubrezeniilor şi anomaliilor lui. Cu vervă şi umor, el trece de la clişeele aşa-zisei bucătării carpatine la fonologie, de la complexul naţiei nebăgate în seamă la importurile lexicale ţigăneşti şi de la Icoanele neamului la depresie şi nefericire. Cine deschide Dacopatia şi alte rătăciri româneşti trebuie să ştie că va găsi în paginile ei atacuri excelent dirijate împotriva prostiei, mitizării frenetice, excepţionalismului băştinaş şi clişeelor.” (Radu Paraschivesu)„Un simbol nimerit al identității de substituție, căutată astăzi de mulți români și numită de mine dacopatie, este «chipul lui Decebal» care sluțește coperta acestei cărți, precum și faleza Dunării acolo unde traversase Traian. Da, basorelieful cu Decebal: cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa (55 de metri), cioplită în stâncă de 12 sculptori-alpiniști, ale cărei lucrări au durat 10 ani (1994–2004), ideea și finanțarea (un milion de dolari) aparținându-i lui Iosif Constantin Drăgan. Inscripția de la baza statuii, Decebalus rex – Dragan fecit, care combină un nume slavon (Dragan) cu o banală formulă epigrafică latină (X fecit), mi se pare revelatoare pentru golul identitar românesc de azi. Tocmai acest contradictoriu gol identitar e cartografiat în prezenta carte, fără însă a se propune modalități de a-l umple. Cartograful cultural poate doar constata, informa, amuza, alerta. E ceea ce am încercat să fac. Semper valete.” (Dan Alexe)..