Dan C. Mihăilescu

Mana cereasca au fost pentru mine anii 2020 si 2021, cand am urmat sfatul interbelic dat de Mircea Eliade cum ca vacantele trebuie rezervate marilor lecturi sau recitiri de care, altminteri, nu-ti poti face vreme nicicand. Spre finalul lui 2020, doi buni prieteni, Oana Serafim si Mircea Mihaies, mi-au smuls promisiunea colaborarii lunare la site-ul Europei Libere si, respectiv, la revista Orizont, propuneri onorante, pentru care, odata cu sincera mea recunostinta, imi permit sa le dedic lor aceasta carte care aduna parte din textele cu pricina. Initial, titlul visat ar fi fost La raspantie, in sensul ca aveti sub ochi inca o carte din carti, in locul unei constructii unitare despre epistolarele Eliade, Golopentia, Pillat, sau o sinteza despre scriitorii nostri de scrisori, de la Ghica si Caragiale pana la Blaga, Ion D. Sirbu, N. Steinhardt, Ion Pop si Mircea Zaciu, Gabriel Liiceanu-Andrei Plesu, Matei Calinescu-Ion Vianu - si alte amagiri urzite in asteptarea trecerii de cuvenita raspantie. Cat despre titlul final al noii carti de stransura, mi-am dat abia acum seama ca exact asta, adica mijlociri, am facut de la debut pana la Omul care aduce cartea, ca si dupa. Carti de nisa, subiecte delicate, evocari prietenesti, reluari obsesive, reverii, elanuri care isi reclamau imperios impartasirea, tot atatea dovezi ca suferinta si recluziunea sunt infinit daruitoare, compensatoare, vindecatoare. Mai mult, gratie lor, se reinstaureaza si dulcea nadejde a supravietuirii. - Dan C. Mihailescu..

„Tocmai am terminat de recitit, la miez de noapte, cartea. Ei bine, de unde nu o dată m-am declarat nemulţumit , pe parcursul scrierii, observ acum că întregul se susţine. Şi poate captiva, incita, intriga, agasa. Ştiu că las o impresie contradictorie. Din cât sunt mai convins înlăuntrul meu că nu mai am ce să aştept, că toate mizele după care fugi în tinereţe – iubire, carieră, chiverniseală, succes – şi-au consumat forţa de atracţie, dintr-atât lucrez mai efervescent, mă zbengui în arlechinade livreşti şi fac în public figură de impetuozitate impenitentă.“ (Dan C. MIHĂILESCU)„Îmi recunosc vina: aceea de a-l fi scos pe Dan C. Mihăilescu din carapace şi de a-l fi făcut să se înfăţişeze cititorului nu doar pe traiectoria sa critică, ci şi pe traseul lui formativ. Cum o spune şi el vorbind despre cum s-a născut cartea de față, greu găseşti doi oameni cu convingeri atât de diferite. Dar tocmai această diferenţă a făcut mai autentic dialogul nostru şi mai viu.“ (Daniel CRISTEA-ENACHE)Andreea Răsuceanu, „Exerciţii de sinceritate“ (România literară, iunie 2013)..

..

„Dumnezeu mi-e martor pentru cât de mult îmi doresc să vă devină simpatic, în cele din urmă, personajul închegat de textele cuprinse în această carte!Recitind amintirile adunate aici, am înțeles cât de mult m-am amăgit cu înțelepțirea, mai precis cu asumarea stoicismului împletit cu învățăturile din Paterice, Filocalie și biblioteca moralismului asiat-european. În fond, Andrei Pleșu are dreptate: e ușor să faci apologia îmbătrânirii, în linia Noica–Paleologu, atunci când nu te doare nimic. Mi-a fost dat să înțeleg întristător și de fapt inutil de târziu verdictul lui Aristotel cum că fericirea nu constă în prezența plăcerii, ci în absența suferinței.” (Dan C. Mihăilescu)..

„Îi datoram aproape dureros această carte. I-o datorez demult, nu doar dinspre începutul anilor `90, când era (încă o dată şi tot mai sălbatic) ţinta ironiilor şi neînţelegerilor multora („Ce caută ăsta cu crucea în Parlament ?!”), şi când puteam, în sfârşit, spune totul, ci tocmai dinspre finele anilor '70 ai veacului trecut. Firește că rândurile de acum se vor inclusiv o penitență. Una tardivă și fragilă, e drept, dar nu mai puþin sinceră și încercănată sufletește.“ „Cursul Eminescu şi seminariile de ebraică ale lui Ioan Alexandru erau un havuz de credinţă, cultură şi înţelepciune. Ani de-a rândul l-am urmat cu Biblia-n desagă în tot felul de cămăruţe de prin mansarda Filologiei bucureştene, unde ne citea ce a tradus din Cântarea cântărilor ori scotea pe tăcute un album de autoportrete Rembrandt şi, cale de două ceasuri, în tăcerea noastră înmărmurită, ne făcea istoria Luminii, a Chipului, a mâinii care binecuvântă... Plecam literalmente halucinaţi după două ceasuri de hermeneutică terapeutică, având inima căptuşită cu ceea ce el numea «cămaşă de aloe», armura lăuntrică prin care devii ignifug, impenetrabil la tot răul lumii, în numele triumfului pe care «fratele Ioan» ni-l striga la final, ca leac faţă de toată urâciunea care ne înconjura: «Ce-mi puteţi face, dacă vă iubesc!?»“ (Dan. C. MIHĂILESCU)..

„De când sunt «Omul care aduce cartea», am fost întrebat, în repetate rânduri şi în cele mai variate contexte, «care sunt cărţile de căpătâi ale unui om adevărat», ba chiar somat să dau zece, douăzeci de titluri de lecturi formatoare.Ce-ar fi, mi-am zis, să adunăm zece, douăzeci de personalităţi culturale din România de azi – fiecare fiind, în domeniul său, o energie benefic-iradiantă, de mult recunoscută public – care să-şi mărturisească revelaţiile citirii fermecător-terapeutice? Îmi îngădui să cred că, în funcţie de simpatia pentru unul sau altul dintre autorii cuprinşi în sfera nostalgică a evocărilor de faţă, cititorii-părinţi (şi mai ales bunici) îşi vor îndemna fiii şi nepoţii cu mai multă hotărâre şi seninătate către un titlu sau altul, odată ce ele, titlurile, i-au făcut oameni pe Ana Blandiana, Lucian Boia, Mircea Cărtărescu, Ştefan Câlţia, Livius Ciocârlie, Andrei Cornea, Neagu Djuvara, Gabriel Liiceanu, Mihai Măniuţiu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici, Ioana Pârvulescu, Irina Petrescu, Andrei Pleşu, Victor Rebengiuc, Valeriu Stoica, Ion Vianu…“ (Dan C. MIHĂILESCU)..

„Feminitatea încoronată, nobleţea superb, infantil sau parşiv alintată... Sensibilitate, senzualitate, instinct şi educaţie, deghizament, arta disimulării, one-woman show cu efecte invariabil seducătoare.Feminitatea ultragiată, a cărei naturală, inocentă vulnerabilitate se vede călcată în copitele unei istorii bestiale, trecând umilitor din avuţie, adică din confortul domestic al gospodăriei ţărăneşti, sau din efervescenţa saloanelor culturale, în animalitatea carcerei, mizeria interogatoriilor şi duhorile dormitoarelor colective.Şi feminitatea spirituală, iniţial etic, apoi afectiv şi civic arhitecturată conform opreliştilor, cruzimilor, aberaţiilor şi malformărilor specifice unei istorii în care omul devenise doar o cifră în statisticile ororii.Într-o Românie (şi-o lume) a deriziunii, mârlăniei şi pustiitorului relativism postmodern, iată că avem cui ne pleca frunţile, cuminte şi recunoscător, cu buna-cuviinţă datorată celor care ne pot fi (ar trebui să ne fie) oricând modele de viaţă...“ (Dan C. MIHĂILESCU)Regina Maria, Maria Cantacuzino-Enescu, Zoe Cămărăşescu, Cella Delavrancea, Alice Voinescu, Jeni Acterian, Pia Pillat, Cornelia Pillat, Annie Bentoiu, Ecaterina Bălăcioiu Lovinescu, Lena Constante, Adriana Georgescu, Oana Orlea, Aniţa Nandriş..

„Oriunde mă duc, încerc să fiu şi să fac aşa cum m-a învăţat maică-mea, adică să arăt lumii o faţă de sărbătoare, în christica, pascaliana idee a lui «à chaque jour suffit sa peine» («ajungă zilei răutatea ei»). Prea e multă jale la vedere ca să mai adaugi şi tu ceva la haznaua depresiei generale. Şomer fiind de şapte ani, făcând numai ce-mi trece prin minte, depinzând numai de Dumnezeu şi soţie, neavând şefi, subalterni, condică de prezenţă, nedorind nimic din cele invidiate de mai toată noua lume bună, deambulez toată ziua în diverse medii artistice, unde inventariez nevrozele, angoasele, dezabuzările, debusolările care ne copleşesc existenţa. Apoi scriu despre ce mi se-ntâmplă.Nu vă asigur decât de un singur lucru: de buna mea credinţă. Una care vrea să scrie aproape exclusiv de bine, pescuind din apele tulburi ale prezentului firescul, frăgezimea, altruismul, seninătatea, pilduitorul.“ (Dan C. MIHĂILESCU)..

Când, odată sorbiţi de fluxul demenţial al oraşului, vă veţi ciocni de mersul enervant de încet al unui zdrahon cu părul alb, păşind agale, boiereşte pe lângă pereţi, să ştiţi că-i foarte posibil ca eu să fiu acela. Ca să fiţi siguri de asta, plasaţi fulgerător îndemnul Hai, tataie, hai mai repede. Dacă veţi auzi răspunsul mulcom Poftiţi, luaţi-o dumneavoastră înainte, că eu nu mai am unde să mă grăbesc, atunci nu mai e loc de îndoială: eu sunt ăla.“ (Dan C. MIHĂILESCU)„Nerăbdători, sărim peste etape, le ardem, neglijăm esenţele, facem afirmaţii categorice şi încercăm să realizăm lucruri fără a le cunoaşte natura intimă. Cam aici suntem, într-o grabă păguboasă, mereu îmbătaţi de virtuţi mai mult afirmate decât dovedite, superficiali şi, în acelaşi timp, mereu nemulţumiţi de condiţia noastră. Zidim în pereţii ce se tot dărâmă o parte a sufletului nostru. Ne aruncăm cu capul înainte, gata să cucerim ceea ce alţii au cucerit după sute de ani de statornicie.“ (Ciprian MĂCEŞARU),,Cu cât creşte viteza, cu atât creşte vidul lăuntric. Din cât eşti mai la zi şi mai departe de tradiţie, dintr-atât se amplifică dezrădăcinarea, dezorientarea, deznădejdea. Din cât te vrei mai socializat şi te consideri incapabil (sau oripilat) de singurătate, dintr-atât eşti mai pustiit, mai singur, copleşit de senzaţia de inutilitate: a ta, a celorlalţi, a lumii. Pe măsură ce te îngreunezi cu tot mai multe accesorii, fleacuri şi capricii, te îndepărtezi de simplitate, autenticitate şi puritate. Devii tot mai artificial, mai înstrăinat de sine, mai dezarticulat. Şi eşti tot mai departe de bucuriile fireşti, de naturaleţe, de împăcarea interioară.“ (Dan C. MIHĂILESCU)„Mă întreb dacă s-ar putea scrie o istorie culturală a răbdării. S-au publicat cărţi cu teme dintre cele mai bizare, aşa că nu văd de ce nu s-ar putea scrie şi despre un lucru atât de important cum e răbdarea, una dintre marile virtuţi, importantă atât în rândul religiilor, cât şi în filozofia generală de viaţă.“ (Ciprian MĂCEŞARU)..

„«Nu am fost şi nu sunt un om închinat la icoane», se caracterizează extrem de sugestiv şi exact Dan C. Interesul principal al acestei cărţi constă tocmai în faptul că povesteşte întâlnirea unui astfel de om, în acelaşi timp atât de sensibil, cu un spaţiu aparte, cum este Muntele Athos. Cu totul alte reguli şi criterii de orientare structurează viaţa acolo. O rânduială adesea stânjenitoare pentru pelerinul fără voie care este Dan C. Iată-l, de pildă, incapabil să îngenuncheze, ceea ce-mi aduce aminte de frumoasa Eugenia din Nostalghia lui Tarkovski. Nici ea nu putea face acest lucru, cu toate că se afla în ea, cum se află în Dan C., o tânjire secretă, irezistibilă, al cărei glas nu poate fi înăbuşit. Nu este atât o carte despre Athos, cât o carte despre Dan C. Despre răsfrângerea (sau frângerea? sau înfrângerea?) lui de sine în oglinda Athosului. Chipul din această oglindă este redat cu o sinceritate totalã, fără menajamente, fără cosmetizări («Mi s-a părut mai cinstit să-mi dezvălui necredinţa doritoare de har»), lucru rar în lumea culturală de azi. Situarea sa pare să fi avut ceva din lupta lui Iacob cu îngerul (Facerea, 32, 24-30), cu farmecul aferent... Cum se ştie, Îngerul este, de fapt, Dumnezeu Însuşi. Iacob s-a luptat ca să-I smulgă binecuvântarea. Până la urmă a obţinut-o, ceea ce-i doresc din inimă şi dragului de Dan C. Însã pentru el lupta abia dacã a început...“ (Costion NICOLESCU)..

„Mulți dintre noi își exorcizează decepțiile, deprimismul și nevrozele generate de senzația inutilității prin sport, muzică, gastronomie, grădinărit, sex, turism cultural, pescuit sau vânătoare. De ce n‑ar figura calofilia, bibliofilia sau însăși libromania printre metodele de destrămare a constrângerilor?În cuprinsul elitelor, indiferent de meserii și vârste, toată lumea exaltă, fie detectând în trecut, fie proiectându‑și nostalgiile acolo, calitățile elementare de odinioară: buna-cuviință, bunele maniere, buna dispoziție, credința, responsabilitatea, moralitatea, arta de a fi cuminte, înțelept, hedonist cu simț civic și energie coagulant‑comunitară, într‑o bonomie convivială care să constituie și plămada nepoților destinați viitorului. Ce alt simbol ar fi mai nime­rit pentru toate acestea de nu podul plin cu amintirile familiei, care constituie ceea ce reprezintă acoperirea bancară în aur, ca garanție valorică pentru bietele bancnote șifonate care circulă pe piață?”..