„Dan Radu Rușanu, finantist și om politic, membru al Partidului Național Liberal din ianuarie 1990, „eminența cenușie“ a partidului și negociatorul desemnat de toate conducerile PNL în relația cu celelalte partide. În mai 2013, s-a autosuspendat din partid, că urmare a nominalizării sale de către Parlament în funcția de președinte al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF). În 2014, printre alte măsuri, ASF a introdus administrarea specială la S.C. Astra Asigurări, prilej cu care președintele României la acea vreme, Traian Băsescu, a afirmat: „Dacă au introdus Astra într-o astfel de procedura în mod nejustificat, cred că ar trebui să fie consecințe...“ „Consecințele“ au urmat la numai cinci zile după acuzația de incompetența adusă de către președintele României lui Dan Radu Rușanu: pe 25 februarie 2014, acesta a fost arestat. Prilej cu care și-a propus să devină nu neapărat scriitor de închisoare, ci autorul acestei cărți despre ceea ce înseamnă culisele puterii în România postdecembristă, scrisă cu un real talent de povestitor. O carte cât un bun roman politic contemporan.” (Constantin Munteanu)Fragment din carte:“Îl știam pe Liviu Dragnea că unul dintre liderii marcanți ai PSD și un președinte de consiliu județean „cu vană”, cum se zice.- Alianța PSD-PDL merge foarte prost. Prim-ministrul Emil Boc și PDL-ul sau nu respectă protocolul încheiat în decembrie 2008, criticând mereu acțiunile miniștrilor PSD, iar Traian Băsescu ne atacă tot timpul cu sau fără motiv, în special pe Mircea Geoană, președintele PSD, viitor candidat la Președinția României.Am zâmbit răutăcios:- Parcă am mai văzut filmul asta în urmă cu doi-trei ani...„Chiar dacă lupul a schimbat jumătatea galbenă a blănii cu o jumătate roșie, năravul i-a rămas" - am continuat să-i spun, dar numai în gând, să nu stric începutul unei colaborări PSD-PNL care se profila.Vizibil bucuros de întâlnirea cu mine, Liviu a continuat:- În curând, cei doi lideri, Traian Băsescu și Mircea Geoană se vor confruntă direct în lupta pentru președinție.- Va candida și Crin Antonescu, l-am informat eu.- Sigur că da, a acceptat Liviu Dragnea. Primii trei cei mai bine plasați, care se știu deja, vor fi într-o ordine greu de ghicit acum. Traian Băsescu, Mircea Geoană și Crin Antonescu, ori invers. Ar fi bine că, în turul doi, cel care rămâne în lupta cu Traian Băsescu, pentru că asta se profilează deja, să fie sprijinit de candidatul de pe locul trei și să beneficieze de un transfer al voturilor obținute de acesta în turul întâi.În principiu, am fost de acord cu propunerea lui Liviu Dragnea, propunere de sprijin reciproc împotriva lui Traian Băsescu și, totodată, i-am propus și o alianța parlamentară a celor două partide, prin susținerea reciprocă a inițiativelor parlamentare și contracararea acțiunilor PDL.A rămas să-l informez pe Crin Antonescu despre propunere și să luăm și acceptul Biroului Politic Central al PNL pentru această susținere politică reciprocă între PNL și PSD.”..