Familia Regala a Romaniei a fost dintotdeauna alcatuita din personaje cu multa personalitate, a caror biografie a fost marcata si de o multime de episoade patimase, in cadrul carora "a iubi - iubire" s-a conjugat in fel si chip. De la "croazierele erotice infernale" si alte aventuri priapice ale lui Carol al II-lea (Ella Filitti-"Pasarica", Maria Martini, Mirella Marcovici, Elena Marches-Sabie, Stefania Riegler-Balaceanu, "Foamea Neagra" si "fetele" din Sarindar) la modul inedit prin care fratele penultimului Suveran,  Principele Nicolae, a rapit-o pe Ioana Dumitrescu-Doletti, o "Wallis Simpson" a Romaniei, perioada interbelica a abundat in astfel de evenimente inedite.   Nu putem ignora nici trista poveste a Principesei Elisabeta, care a renuntat la tronul Greciei, a fost dorita de alte doua capete incoronate si l-a iubit, in adolescenta, pe George Enescu sau de misterul relatiei Principesei Ileana, devenita apoi Maica Alexandra, cu Emil Bodnaras, ori de destinul nefericit al Principesei Marioara - "Mignon": sotul ei a pierit ca JFK, fiind victima primului asasinat regal filmat din istorie. La cererea lui Carol al II-lea, experimentata Elena Lupescu o recruteaza pe senzuala Yvonne pentru initierea fiului sau Mihai, un tanar frumos in a carui biografie sentimentala mai apar si "Lulu" Irina Malaxa, Mariella Lotti - o actrita italianca gata sa se calugareasca pentru el, dar si grecoaica Dolly Chrissolegos, o agenta secreta a sovieticilor care, dupa unii, a facut legea pe 23 august 1944 la Bucuresti. Insa relatia dintre Mihai I si Ana de Bourbon-Parma ramane, peste timp, cea mai frumoasa casnicie regala. Iar Principesa Margareta, de la iubirea din tinerete pentru viitorul premier britanic Gordon Brown si zvonurile lansate de Securitate despre o presupusa legatura cu Valentin Ceausescu, ajunge la casatoria tarzie inca dar stabila cu actorul Radu Duda. In fine, viata mai mult sau mai putin romantata a lui "Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills" presupune logodna esuata cu Rebecca, legatura cu Nicoleta Cirjan si aparitia unui copil din flori, Iris Anna, dar si nunta cu Alina Binder...

Bucurestii au fost dintotdeauna un oras complicat, populat cu personaje uluitoare, care l-au transformat constant intr-un "targ al desertaciunilor" umane, cu momente succesive de glorie si agonie. Spectacolul istoric bucurestean a fost animat de o sumedenie de figuri fabuloase, adesea extravagante, care si-au hranit "pohtele" cu o frenezie unica, fie ca era vorba despre iubire, putere, avere sau - da! - mancare (nu doar hrana sufleteasca, ci si rasfat culinar, al "foalelor" si al mintii deopotriva, conform axiomelor "sandamarinului" pastorelian!), dar si cu "ighemoniconul" de rigoare, caci orice traseu existential era, in fapt, un ritual initiatic bine intiparit in firidele complicate ale subconstientului colectiv. Intr-adevar, „fandoseala” bucurestenilor cu nume va fi avut mereu acea doza inerenta de gratuitate, insa pitorescul degajat cu generozitate si candoare de actiunile lor eroi-comice se integreaza perfect in atmosfera orasului pe care aviatorii interbelici il recunosteau de departe de la fumul miilor de gratare cu mititei care ardeau necontenit, hranind diacronic visurile, "ambaturile" si, uneori, nebuniile stilate ale "ipochimenilor" de legenda, care au facut ca sub fiecare pietricica din caldaram sa se ascunda cate o farama de istorie picanta - in toate sensurile posibile! Vivat! "Bere, antren, lautari!" Si - de ce nu? -, aici la Porti(i)le Orientului, unde totul este luat cu o inenarabila "usuratate", mititei dolofani, mustind de zemuri nenumite, dar indesati temeinic in "fliutele" cu sampanie, spre deznadejdea snoaba a dusmanilor "apelpisiti"… - Dan-Silviu Boerescu..

Ploaie de rachete in zori, carnagiu la un festival muzical si bebelusi decapitati. In replica, bombardamente fara precedent. Si un nou Exod... Ceea ce unii au prezis ca ar putea fi inceputul celui de Al Treilea Razboi Mondial este, de fapt, un conflict vechi de mii de ani. De la Avraam incoace, s-a starnit dihonia intre fratii vitregi Isaac si Ishmael, intemeietorii legendari ai principalelor popoare semitice (israelienii si arabii). Desi hotarele sale istorice nu au fost si nu sunt nici in prezent coincidente cu cele ale teritoriilor sau ale statelor asociate, Palestina - cu Fasia Gaza la vest si Cisiordania la est, dar si, in centrul sau spiritual, cu Ierusalimul (singurul oras care exista, deopotriva, in Cer si pe Pamant) - este identificata, de regula, cu Canaan, cu Tara Israel a evreilor (in ebraica, transliterat, Eret Israel) sau Tara Sfanta a Cruciatilor (in latina, Terra Sancta), in limba araba fiind denumita Filastin. Ea detine o importanta majora pentru toate cele trei mari religii monoteiste: iudaism, crestinism si islam. Dar reprezinta si scena unor "razboaie sfinte" care au facut milioane de victime, de la Cruciadele medievale la razboiul de Yom Kippur din 1973 si cel pornit, dinspre Gaza, in ultima zi de Sukkot din 2023. Noul Jihad este legat de Hamas, "un alt chip al terorismului sistematic", dar si, piezis, de "Bibi" Netanyahu si de marele esec (calculat?) al Mossadului. Conflictul fiind inceput de ziua lui Putin, teoria conspiratiei trimite la axa Moscova-Teheran-Gaza, cu o deviere semnificativa spre Riyadh, intr-o epoca in care consecintele razboiului fac, totusi, ca pana si Iepurasul cu Papion sa rupa legaturile cu Mia Khalifa.....

Enescu, cel din Livenii botosaneni, a facut mai intai un stagiu vienez, dupa cum a beneficiat din plin si de protectia reginei-poete Carmen Sylva, al carei "copil de suflet" va fi fost. A studiat, apoi si si-a desfasurat activitatea in special la Paris, insa se va intoarce la Bucuresti in momentul de rascruce al biografiei sale, atunci cand a aflat ca marea iubire a vietii lui, Maruca Cantacuzino, incercase sa se sinucida si se desfigurase voluntar dupa ce fusese parasita de Nae Ionescu. Si, mai tarziu, in valtoarea evenimentelor pricinuite de a doua mare conflagratie mondiala si de consecintele ei politice, tot la Paris se va intoarce, impreuna cu nestatornica si tiranica printesa a inimii sale, de aceasta data pentru totdeauna, la apogeul unui destin, totusi, tragic. Dar Parisul nu a fost totul pentru el, dupa cum nici Cantacuzina prin alianta nu a fost singura femeie care i-a bantuit sufletul, atat viata de artist, cat si biografia sentimentala fiind mult mai complicate. Si, desigur, vioara, pianul, bagheta de dirijor sau portativul sunt, intru posteritate, cele mai importante repere existentiale ale sale. Considerandu-se "compozitor pana in maduva oaselor", Enescu a avut si o extraordinara cariera de violonist... Dincolo de elanurile patriotarde si de diferitele interpretari, biografia si cariera lui George Enescu sunt extrem de complexe, imposibil de redus la sabloane, de orice fel ar fi acestea. A fost un om si un artist fabulos, dar nu lipsit de controverse, fiind revendicat, deopotriva, de Academie si de francmasonerie. Dar a fost si ramane viu, dincolo de orice efigii comemorative...

Parintele avionului cu reactie - pe care l-a experimentat pentru prima oara in 1910, langa Paris - si descoperitorul efectului care ii poarta numele si care a revolutionat aeronautica, precum si autorul multor alte inventii din diferite domenii (inclusiv creatorul, pentru armata americana, al "aerodinei lenticulare" - primul OZN?), Coanda s-a nascut pe 7 iunie 1886, la Bucuresti, fiu al generalului si politicianului Constantin Coanda (prim-ministru in 1918) si al al frantuzoaicei Hayda Danet. Studiaza la Liceul Sf. Sava, dar faptul ca era amenintat cu corigenta la matematica(!) l-a facut pe tatal sau sa-l mute la Liceul Militar din Iasi, pentru a primi o educatie mai severa. Isi continua studiile la Scoala de Artilerie din Bucuresti, apoi pleaca in Germania, la Technische Hochschule din Charlottenburg, unde‑si obtine doctoratul. In 1906, la Paris, se infiinteaza Scoala Superioara de Aeronautica, la care Coanda se inscrie si o absolva ca sef de promotie. Lucreaza apoi pentru marele inginer francez Gustave Eiffel...

In perioada interbelica, la Curtea Regala a Romaniei au avut loc o sumedenie de intamplari de poveste, ale caror personaje principale au scris istorie, dar, nu o data, o istorie controversata. Missy (Maria) - cea mai exuberanta dintre Reginele Romaniei, insa razbunarea fiului ei, Carol al II-lea i-a fost fatala! Atipicul Print Nicolae, cadet al Marinei Britanice si inspector general al Armatei Romane, a fost fratele pe care Carol al II-lea l-a exilat pentru ca a indraznit sa faca exact ceea ce facuse si el, cuplandu-se cu o femeie care nu provenea dintr-o casa monarhica. Totodata, la Curte si-au facut loc si membrii Camarilei Regale, intre care Gavrila Marinescu, "politistul Regelui”, presedintele Federatiei Romane de Fotbal si cel mai eficient proxenet interbelic, dar si oamenii de afaceri Nicolae Malaxa, Max Auschnitt, Aristide Blank etc. In aceeasi perioada, incepe insa sa se afirme si cel care avea sa devina un altfel de personaj al regalitatii, care era si un sportiv precoce: incepand cu varsta de 6 ani, viitorul Regele Mihai I a condus 38 de automobile peste 2.000.000 de kilometric si s-a urcat prima oara intr-un aeroplan cand avea 8 ani… Toata aceasta lume avea sa se intoarca cu susul in jos si nimic nu avea sa mai fie la fel dupa 30 decembrie 1947!..

"Marea Doamna a teatrului romanesc", Lucia Sturdza Bulandra (1873-1961) a ajuns pe scena teatrului mai mult dintr-o intamplare. Era sortita meseriei de profesoara, dar, primind un rol intr-o piesa, destinul ei va cunoaște o intorsatura incredibila.  Descendenta a domnitorului moldovean Mihail Sturdza, i se va interzice de catre familie, care considera surprinzatoarea ei cariera drept una frivola, sa poarte acest nume pe scena. Se inscrie la Conservator in 1898. Studiaza arta dramatica, fiind indrumata de Aristizza Romanescu. Se recasatoreste, divortand de primul sot, C. Costescu, cu actorul Tony Bulandra, dupa ce joaca impreuna in filmul Amor fatal. Dupa mai multe piedici puse de actorii rivali, e data afara de la Teatrul National. Reuseste, insa, sa infiinteze cu sotul ei, in 1914, Teatrul Regina Maria, care in cele din urma se numi Compania Bulandra-Maximilian-Storin. Compania avea sa se destrame in 1940 din cauza izbucnirii celui de-Al Doilea Razboi Mondial. La scurt timp, Tony Bulandra moare. Lucia continua sa joace, sa faca spectacole si sa predea actoria. I se incredinteaza conducerea Teatrului Municipal din Capitala, functie pe care o va detine pana in 1961, cand si ea se stinge din viata. Dupa moartea sa, teatrul ii va purta numele...

Maria Tanase si iubirile ei controversate. Docu-drame si mituri urbane controversate, insotite de consemnari de presa si din alte surse legate de povestea unei femei unice"Marioara di la Gorj / ia la neica vreo doi zloti / si nu te iubi cu toti" - acestor versuri dintr-o melodie emblematica a Mariei Tanase li se pot atribui si anumite conotatii autobiografice, povestea celei mai importante voci din istoria cantecului romanesc (nu doar popular) rezervandu-ne inca destule surprize. Fata unor olteni pripasiti prin mahalaua bucuresteana Caramidari nu a apucat sa faca decat vreo trei-patru clase primare, s-a angajat la primul fast-food bucurestean (Automatele Herdan/Bufetul de 7 lei), a fost eliminata in semifinale la concursul Miss Romania pentru ca avea picioarele prea groase (!), a pozat pentru un incredibil pictorial nud cu tema legata de sah (pretext pentru legionari ca s-o interzica), a facut un avort la 16 ani si nu a mai putut avea niciodata copii, a avut relatii cu agenti secreti straini si este destul de posibil sa fi cochetat ea insasi cu unele operatiuni de spionaj, s-a iubit cu o multime de barbati (nu doar romani), a avut o legatura controversata cu Brancusi (care a alungat-o fara menajamente!), a contractat o casatorie formala, intretinandu-si barbatul - Clery Sachelarie - care-i tolera toate aventurile, se pare ca a beneficiat de favorurile lui Gheorghiu-Dej, care i-ar fi daruit o casa, si a fost turnata la Securitate de Pastorel Teodoreanu. Dar, mai presus de toate, a cantat absolut dumnezeieste si, dincolo de complicatiile ei biografice, asta nu i-o poate Iua nimeni!..

Marile petreceri ale romanilor: mituri urbane, povesti de altadata, consemnari in presa si arhive orale - antologie de chefuri, zaiafeturi, praznice, baluri, soarele si chindii "ca in vremurile bune"... A fost odata lumea carciumioarelor pitoresti, in care mititeii erau cand muiati in sampanie, cand stropiti cu bere de la butoi, si al gospodariilor oneste, in care masa luata in familie, duminica, era privita cu religiozitate. Un univers patriarhal in care oamenii stiau sa se bucure de viata, celebrandu-i valorile simple, dar perene. Totodata, aceasta era si lumea chefurilor boieresti strasnice, a balurilor protipendadei si a banchetelor sofisticate ale Casei Regale. In jurul lui "a manca - mancare" vibra o intreaga cultura, nu doar culinara, pe care cel mai bine a descris-o Constantin Bacalbasa, autorul unui tom de referinta precum Dictatura Gastronomica (primele editii in 1934 si 1935). Vechii Bucuresti, ca si intreaga Romanie, in fapt, erau un loc geometric al gustului, pasional, plin de temperament, in care emotiile se consuma intens, inclusiv la nivel culinar. Restaurantele, bodegile si bacaniile devin personaje importante ale vietii cotidiene, repere ale nivelului de civilizatie atins de Micul Paris contaminat de toate aromele balcanic-orientale, in care, la nivel istoric, s-au sedimentat, adesea haotic, influente de tot felul. Totul pare un cazan incins in care fierb ingrediente contradictorii, dar, finalmente, absolut savuroase. Permanent, cultura sa se nutreste dintr-un conflict interior constitutiv intre stratul popular-arhaic, al unui primitivism delicios, si cel deloc voalat, aspirational, de asumare a gastronomiei occidentale...

Maria Rosetti-Tescani (18 iulie 1878), tulburatoarea fata de boieri moldoveni, devenita printesa la 18 ani, a avut o biografie deopotriva tragica si fascinanta, iubindu-se in decursul vietii ei tumultuoase cu mai multi barbati celebri din istoria Romaniei (printul Mihail G. Cantacuzino, pianistul Dinu Lipatti, filosoful Nae Ionescu, violonistul si compozitorul George Enescu) dar fiind dusa pe culmile extazului si apoi inselata in cel mai oribil mod cu putinta de fiecare dintre acestia. Cunoscuta toata viata, dupa faimosul diminutiv si numele din prima casatorie, drept "Maruca" Cantacuzino, printesa a fost marcata de o prima drama, sinuciderea la varsta de 45 de ani a tatalui sau, boierul Dimitrie Rosetti, sub privirile neputincioase ale sotiei sale, Alice Jora (nepoata lui Costache Negri). Nefericita intamplare a tarat-o pe Maruca (pe atunci in pragul majoratului), o fire extrem de sensibila, care, ulterior, a recurs la o serie de sedinte de spiritism pentru a-si reintalni tatal la granita dintre lumi. Maruca, dependenta toata viata de aceste practici oculte, a avut si ea mai multe tentative de sinucidere si, dupa ce fost parasita de amantul ei pe care l-a iubit cel mai patimas, filosoful Nae Ionescu, s-a automutilat, turnandu-si acid sulfuric ("vitriol") pe fata. Doi ani i-a luat Printesei recuperarea dupa acest gest si, in tot acest timp, Enescu a fost cel care a ajutat-o sa isi revina. El a fost cel care a internat-o pe Maruca intr-un sanatoriu de boli nervoase de la Viena. El a ingrijit-o si a pus-o pe picioare si, dupa ce depresia Marucai s-a vindecat, a cerut-o de nevasta. Cei doi vechi amanti s-au casatorit pe 5 decembrie in 1937, cand compozitorul avea 56 de ani, iar Maria Cantacuzino se apropia de 60, la aproape trei decenii de cand se cunoscusera...

Cea mai cunoscuta "dama de companie" din prima jumatate a secolului trecut a fost, fara nicio urma de indoiala, faimoasa Mita Biciclista. Nascuta in anul 1885 la Ditesti, in Prahova, Mita, pe numele ei dinacte, Maria Mihaescu, era fiica a unei spalatorese care lucra la un instalator neamt. La vreo 14- 15 ani a fost remarcata si luata cu voia ei "in inceperea carierei de curtezana", fiind, mai intai, trimisa sa invete bunele maniere si sa deprinda limbile straine de la sursa. Ajunsa o tanara culta si educata la pension in strainatate, la Paris si Bruxelles, Maria Mihaescu l-a avut ca prim amant cu nume sonor pe Regele Leopold al Belgiei. Reintoarsa in tara, a devenit cunoscuta drept "Mita Biciclista" in anul 1898, cand a fost vazuta de ziaristul George Ranetti plimbandu-se cu bicicleta pe Calea Victoriei. Se spunea ca acesta era indragostit de ea, dar, pentru ca il respingea, a poreclit-o "MitaBiciclista", vrand sa-i ironizeze apucaturile sportive, neobisnuite pentru acea vreme.  O alta extravaganta de-a Mitei era si scaldatul in mare in costum de baie sumar, in perioada in care toata lumea buna care mergea in statiunea Carmen Sylva (adica la Eforie Sud de azi, fosta si "Baile Techirghiol-Movila") facea baie in public acoperindu-se cu un halat sau alte vesminte pudice.  A fost curtata de barbati celebri precum Nicolae Grigorescu sau Octavian Goga si chiar de Regele Ferdinand, despre care se stia ca i-a  facut cadou casa care se afla si astazi in apropiere de Piata Amzei si care ii poarta si numele. Un alt rege, Manuel al Portugaliei, chiar ar fi vrut sa o ia de nevasta. Dar marea ei pasiune a fost medicul legist Nicolae Minovici. Pana la urma, s-a casatorit cu un general, pe care il umilea constant, inclusiv trimitandu-l... la cersit pentru a-i face rost de bani.  La batranete, Mita Biciclista nu a mai ramas cu alte venituri decat chiria de pe urma casei daruite de Regele Ferdinand. Dupa nationalizarea imobilului, in timpul regimului comunist, a ramas si fara aceasta sursa de incasari. A murit saraca, la 83 de ani, in 1968, intr-o camaruta din casa primita de la Rege.....

Pierdut in Amsterdam, orasul tolerantei depline. Rembrandt, cartofi prajiti, trufe psihedelice si lalele negreAmsterdam nu este doar cel mai important oras olandez si o metropola europeana careia nu poti sa-i gasesti vreun termen de comparatie, ci si o pagina mereu controversata de enciclopedie umana, care abunda in cifre halucinante si in informatii contradictorii, ceea ce, totusi, nu-i micsoreaza puterea de atractie, ci dimpotriva. Cand imi faceam documentarea despre Amsterdam, primul lucru care m-a izbit a fost avalansa de cifre care se rostogoleau din toate directiile. Astfel, orasul numara in jur de 821.000 de locuitori, insa acestia apartin unui numar de 180 de nationalitati. Aici, nu e deloc practic sa mergi cu masina mica. De aceea, pe langa atatea si atatea biciclete, exista 216 tramvaie. Uneori, e mai practic sa locuiesti pe apa, asadar sunt deja 2.500 de case plutitoare, amenajate pe barci si barje. Inclusiv pisicile abandonate au parte de o asemenea locuinta lacustra. Viata sufleteasca si confortul moral-volitional conteaza enorm si pentru asta exista 75 de muzee, 207 picturi de Van Gogh, 14 hoteluri de cinci stele, 15 cinematografe si 16 cluburi (barurile, cafenelele, terasele, restaurantele si alte locatii similare facand obiectul altor statistici). Amsterdam are 165 de canale, care insumeaza 100 de kilometri si concureaza serios, adesea surclasando, reteaua stradala. Exista mai multe biciclete decat oameni si 25.000 dintre aceste mijloace de locomotie sunt aruncate sau dispar in canalele din Amsterdam in fiecare an. Si, daca mori in Amsterdam, dar nu ai familie, prieteni sau cunostinte, atunci un poet va scrie o poezie si o va recita la inmormantarea ta.....

Pierdut in Barcelona si pe Costa Brava. De la Dali si Gaudi la Ferran Adria, Messi si Hugh Hefner ...Cateva secvente fascinante proiectate pe ecranul memoriei afective ale unui calator pasionat si pofticios: o catedrala imensa sub forma unui castel de nisip (fara nicio linie dreapta!), Iepurasi Playboy defiland la brat cu fondatorul celebrei reviste (de a carei editie in limba romana m-am ocupat o vreme), o paella mancata dupa vizitarea tulburatoarei case a lui Salvador Dali de la Figueres (unicul „teatru-muzeu”), o sardana dansata cu cei mai veseli pensionari din lume intr-o piata din Calella, sticla enorma de votca pe care voiau sa o cumpere doua adolescente englezoaice, explicatia faptului ca, la Boqueria, o bucata de jamon serrano de pe pulpa dreapta este mai scumpa decat cea de pe pulpa stanga(!), corrida interzisa parca anume ca sa-i faca in ciuda lui Hemingway (pe "ruta scriitorilor" pe care acesta a impartit-o simbolic cu Orwell, Dos Passos, Saint-Exupery), o vizita pe Camp Nou, unde fiecare fir de iarba il evoca pe Leo Messi, viata lui Joan Miro in Tarragona, la Mont-roig del Camp, modul in care o vasluianca frumoasa a ajuns Prima Doamna a independentei ratate a regiunii si, desigur, regretul de a nu ma fi putut desfata niciodata cu preparatele de gastronomie moleculara / "deconstruita" de la elBulli...

Pierdut in Bordeaux. Tara Vinurilor, Saint-Emilion vs.Sauternes, imposibila alegere Cand spui "Bordeaux", prima referinta nu poate fi decat vinul, aici fiind, in fapt, epicentrul mondial al oenologiei, sub fiecare pietricica din aceasta regiune a Frantei ascunzandu-se, practic, o radacina de vita de vie, in fiecare satuc mai dichisit existand un Chateau (sediul unei podgorii, cu mult mai mult decat o simpla crama), dar si in fiecare garage putand avea surpriza intalnirii cu cateva butoaie de stejar in care se innobileaza o licoare unica. Din 1001 motive, Bordeaux este un terroir binecuvantat de Bacchus/Dionysos! Numai ca atat de mare este diversitatea vinurilor exceptionale de aici incat unui muritor - fie el si "Cavaler al Vinului" - ii este peste puteri sa aleaga, de pilda, intre vin rosu si vin alb, intre sec sau vin dulce licoros, intre Merlot sau cupajul de Semillon si Sauvignon Blanc, intre Saint Emilion si Sauternes (dar si intre Sauternes si Barsac, la vinificarea soiurilor albe botritizate), intre Pauillac si Medoc ori intre Pomerol si Pessac-Leognan, intre Pauillac Chateau Margaux si Chateau d'Yquem sau, chiar, in ciuda aparentei asemanari sonore, intre Chateau Lafite Rotschild si Chateau Mouton Rotschild… Iar istoria Aquitaniei si a Burdigalei (numele vechi pentru Bordeaux) este cu mult mai complexa pentru a se circumscrie exclusiv istoriei vinului de aici, oferind si alte deschideri fascinante spre acest taram incredibil...

Pierdut in Dublin, pe Insula de Smarald. De la trifoiul Sfantului Patrick la o portie de fish and chips cu James Joyce sau cu trupa U2Irlanda se bate mereu cu Sardinia, Corfu sau Ischia pentru titlul neoficial de adevarata Insula de Smarald a Europei. Si castiga adeseori la scor de neprezentare! Ca sa intelegi de ce se intampla asta este de ajuns sa faci o calatorie vara prin tara si sa innebunesti efectiv de atata verde, care, pornind de la trifoiul (shamrock) Sfantului Patrick, va fi inspirat drapelul national si tricourile echipelor de aici. Dupa cum e de ajuns sa zabovesti o zi si o noapte in Dublin, in zona Temple Bar, unde o pinta de bere buna nu se pune niciodata, dupa cum nu se pune nici a doua, nici a treia... niciuna pana la urma! Evident, la final o sa vezi stele verzi prelingandu-se pe peretii de caramida ai pub-urilor cochete, supraaglomerate si totusi incredibil de pasnice. De la verdele de smarald al vegetatiei rurale impecabil ingrijite, fie ca e vorba de peluza din fata casei sau de pasunea pe care pasc linistite vacutele din rasa Dexter (de doua ori mai mici decat masivele Hereford si abia atingand o treime din dimensiunile unei Holstein), se poate sari oricand la patina verzulie a unei statui reprezentandu-l pe scriitorul James Joyce... si rezultatul va fi acelasi, cel putin la o prima si euforica vedere: o tara frumoasa si curata in care nimic nu e lasat la voia intamplarii, care s-a transformat enorm in ultimele decenii fara sa-si piarda sau denatureze specificul, destinul, individualitatea. De la acei vikingi fiorosi si obiceiurile lor aiuritoare ajungi peste un mileniu la Global City, trecand peste prabusirea Coloanei lui Nelson, afland lucruri incredibile despre James Joyce si alti Dubliners, intrebandu-te ce facea Dracula la Trinity College sau incercand sa afli cine se catara cu Bono si The Edge in Joshua Tree!? Sinead O'Connor? Dupa partide de gaelic football sau de hurling, o portie de fish and chips cu o bere neagra alaturi si, poate, mai tarziu, o Irish Coffee, poate sa insemne ca trebuie sa ramai de veghe-n Temple Bar.....

Rareori a plouat la Londra in cele cateva dati in care am fost acolo dar, pentru mine, capitala Angliei, a Regatului Unit si a Imperiului Britanic ramane un oras pe dos. O metropola fascinanta, supraincarcata de istorie si cultura, o incredibila scena artistica, totusi o lume care functioneaza dupa alte reguli decat cele cu care eram obisnuit de acasa. De cateva ori, am ajuns pe malul Tamisei gratie unor press trip-uri. Intr-o asemenea deplasare, nu prea ai momente moarte, totul se desfasoara conform unui plan bine stabilit de catre organizatori. Mi s-a intamplat insa o data sa fiu trimis la Londra singur, ca sa particip la un eveniment muzical. In aceasta unica deplasare de presa "la liber", am fost cazat in inima orasului, in vechiul cartier Hammersmith. Nu era Notting Hill-ul lui Hugh Grant si nici nu te trezeai pe cap cu vreo Julia Roberts care se straduia sa demonstreze ca nu a expirat de tot si inca debordeaza de farmec. Dar era ceva, poate, si mai nostalgic-haios, cu caldaramul acela dintr-un soi de caramida rosie rimand perfect cu zidurile caselor. Fara presiunea timpului data de un program facut de altii, m-am plimbat de placere, fara niciun obiectiv anume, prin cartier. Si era sa mor, calcat de autobuz, de mai multe ori. Pierdut in reverie, mintea mea refuza sa priceapa din ce parte veneau masinile acelea rosii, cu etaj, care navaleau peste mine implacabil. Si, uite asa, vreo trei-patru soferi pakistanezi mustaciosi m-au injurat amarnic pre limba lor, dupa ce au fost siliti sa franeze brusc pentru a nu ma transforma pe loc in black pudding pentru zombies sau in sheperd's pie pentru canibali. Londra chiar e un oras pe dos, in care nici macar omnibuzele nu vin din directia care trebuie! - Dan-Silviu Boerescu..