Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dan Tomozei

Dan Tomozei

În perioada 1992–2010 a activat în presa locală şi naţională din România, unde a fost corespondent, redactor, redactor‑şef, producător la: Tribuna din Sibiu, Mediafax, PRO TV, Jurnalul Naţional, Dacii liberi. A fost desemnat în mai multe rânduri jurnalistul anului în presa locală şi naţională, recompensat cu premii şi burse naţionale şi europene pentru activitatea jurnalistică. Din octombrie 2010 este expert al secţiei de limbă română - Radio China Internaţional.

Este autorul volumelor: Iluzia Democraţiei (2010), Descoperind China-Beijing (2012), Dialoguri la Beijing (2013), Diplomaţia Panda, ediția I (2014), Diplomaţia Panda, ediția a II-a (2015).


Diplomatia Panda

Diplomatia Panda

„Conectat în virtutea poziţiei de jurnalist la actualitatea raporturilor româno-chineze şi urmărind-o prin imediatul agendei derulate la Beijing, autorul analizează cu atenţie, cu acut simţ critic şi cu fulminante interogaţii, frecvent legitime, derularea evenimentelor. Fără ezitări, el pledează în multe din paginile sale în favoarea raporturilor româno-chineze de o manieră corectă, uneori pe tonuri justiţiare, dar mereu încrezător în valoarea acestor legături.” Ambasador Viorel Isticioaia-Budura„Ca bun prieten al autorului, îl felicit pentru publicarea acestei cărţi. Sunt sigur că are o anumită valoare din care cititorii, chiar şi din comentariile uneori critice, în special cu privire la contactele româno-chineze, vor putea înţelege mai bine relaţiile dintre China şi România, dintre China şi Europa. Admir totodată efortul depus de autor pentru prezentarea unei Chine reale, pentru promovarea relaţiilor de prietenie dintre diferite ţări.” Şeful Secţiei de limba română, Radio China Internaţional, Wu Min„După ştiinţa noastră, singur, jurnalistul sibian Dan Tomozei a dedicat în ultimii ani, cu subtilă înţelegere şi profundă analiză comparativă, trei volume de scrieri realităţilor în mijlocul cărora trăieşte China de azi. Să scrii temeinic, neostenit şi obiectiv despre o ţară în care trăieşti efectiv şi afectiv de câţiva ani de zile – iată o dovadă de probitate profesională!” Doctor în economie Emil David..


2890 lei

În stoc
Statul în secolul XXI - Modelul chinez

Statul în secolul XXI - Modelul chinez

Noua colecție Corint Istorie Autori români oferă pasionaților de istorie volume semnate de nume importante ale jurnalismului, politicii și diplomației românești contemporane. Primul volum al colecției: Statul în secolul XXI – Modelul chinez de Dan Tomozei.China reprezintă un model de succes la fel cum Suedia sau Olanda pot fi modele de succes, câtă vreme puțini cunosc despre cele două țări europene că sunt lideri mondiali în multe domenii sociale și economice. Statul în secolul XXI nu va mai fi o conglomerare de componente socio-economice, cultural-tradiționale și umane specifice, însă va continua să conserve această titulatură numai și exclusiv în prezența conștiinței național-istorice. Din această perspectivă, explorând permanent, conservând și promovând cu tenacitate propria cultură și istorie, China este un model cu precădere pentru statele mici, aflate permanent în furtuna evenimentelor regionale sau mondiale. Modelul chinez, valabil și înțeles poate abia peste câteva zeci de ani de acum înainte, vorbește despre ceea ce un grup tot mai mare de oameni reușește să imprime și să dezvolte în plan intern la nivel politic, uman, social, economic. [...]Din perspectivă istorică, [...] analiza ultimilor zeci de ani oferă o singură imagine: succesul unei națiuni, care se transformă în visul națiunii chineze. Vorbim de perspectiva tratării la rece a erorilor și fenomenelor sociale, culturale, politice și internaționale, rezultatul fiind mereu unul care caută construcția, evoluția, oportunitatea, toate adaptate la specificul și modelul chinez. Pentru că în China, aproape nimic nu este preluat și aplicat fără o prealabilă analiză, modelare și adaptare la ceea ce înseamnă statul și societatea chineză.DAN TOMOZEI..


3490 lei

În stoc
Un prieten adevărat, China

Un prieten adevărat, China

Bun cunoscator al Chinei social-politice si morale, Dan Tomozei ne ofera prin cartea Un prieten adevarat, China cel mai bun manual de pana acum de cunoastere a Chinei de azi. Cititorului i se pune la dispozitie o ampla si compe tenta prezentare a unor sintagme care definesc societatea chineza de azi. Se poate spune, citind cartea lui Dan Tomozei, ca intre romani si chinezi exista o punte solida, sigura, numita prietenia sincera. Cu atat mai stranie e politica oficiala a Romaniei de azi, politica de dusmanie fata de China, manifestata cu putere dupa venirea lui Klaus Iohannis, la Cotroceni.  - Ion Cristoiu Actualul volum, multiplu si divers dimensionat, bogat in continut, propune, inspirat, la ceas aniversar - anul acesta, 2024, se implinesc 75 de ani de la stabilirea relatiilor diplo matice intre Romania si Republica Populara Chineza, un tur de orizont. Care este de fapt un tur de forta - prin amplitudinea parcurgerii istoriei si prin modul de a articula variatele aspecte privind China. Autorul se ocupa atent si reflecteaza sistematic asupra rela tiilor romano-chineze, detaliind si parcurgand orizonturi si etape care au o substantiala istorie. Paginile acestui volum, bogat si divers, dovedesc consis tenta si consecventa orientarilor sale, curajul de a pleda pentru realism si pragmatism in relatiile cu China, frecvent cu accente polemice, dar consecvent cu ceea ce as spune ca reprezinta nu doar curaj, ci tenacitatea si soliditatea unor convingeri asezate lucid si argumentat, cu bun simt si responsabilitate...


6000 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă