Dr. Amen este profesor asistent de psihiatrie şi comportament uman la Irvine School of Medicine din cadrul Universităţii din California. Este considerat de mulţi un profesor talentat, capabil să explice concepte complexe de neuropsihiatrie, neuroimagistică şi sănătate cerebrală şi să le facă accesibile atât altor profesionişti în domeniu, cât şi publicului larg. Fiind principalul cercetător al celui mai amplu studiu de imagistică şi reabilitare cerebrală ce a implicat jucători profesionişti de fotbal american din întreaga lume, a demonstrat nu numai prezenţa unor forme grave de deteriorare a creierului la un procent ridicat de jucători retraşi din activitate, ci şi că reabilitarea acestora este posibilă în foarte multe cazuri dacă se respectă principiile descrise în această carte.
Printre alte cercetări ale autorului, menţionăm contribuţiile sale în demonstrarea legăturii dintre creier şi comportament, precum şi cele vizând sindromul deficitului de atenţie (ADHD).
A obţinut, pentru activitatea sa, numeroase premii, acordate de Asociaţia Americană de Psihiatrie, Institutul de Psihanaliză din Baltimore, cât şi de Armata Statelor Unite ale Americii.
Cercetările pe care dr. Amen le-a desfăşurat în ultimii 20 de ani au evidenţiat, prin intermediul imagisticii cerebrale, că odată cu înaintarea în vârstă creierul devine mai puţin activ şi, astfel, mai vulnerabil în faţa unor afecţiuni precum depresia şi problemele de memorie.
Azi ştim că un creier păstrat tânăr este cheia pentru a-ţi păstra vitalitatea mulţi ani.
Programele de sănătate prezentate în carte şi inspirate de o nouă abordare în domeniu, alături de cercetările revoluţionare ale autorului, au ajutat sute de persoane care au apelat la clinicile Amen.
Cei 10 paşi recomandaţi de dr. Amen îţi sporesc semnificativ şansele de a trăi mai mult şi de a avea o viaţă mai bună. Adoptând strategiile autorului pentru a stimula activitatea creierului, vei putea depăşi condiţionările genetice, îţi vei aşeza viaţa pe un făgaş normal, ba chiar vei diminua multe dintre efectele îmbătrânirii. Dacă-ţi poţi schimba creierul, îţi vei putea schimba atât vârsta, cât mai ales viaţa!
- Editura CURTEA VECHE
- ISBN: 9786064403179
- Număr pagini: 368
- Ediție: II
- Limba: Română
- Format disponibil: Paperback
- Dimensiune: 15x22,5
- Anul: 2021
Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Folosește-ți mintea ca să întinerești, Daniel G. Amen, Editura Curtea Veche, Biblioterapia
V-ar putea interesa și...
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.