Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cele 7 perspective ale liderilor eficienți

Cele 7 perspective ale liderilor eficienți

„La sfârșitul Războiului Rece, generalul Maxwell P. Thurman, care activa în cadrul Colegiului Militar al Armatei Americane, descria starea națiunilor la nivel global ca fiind volatilă, ambiguă, nesigură și complexă, folosind abrevierea VANC. Date fiind schimbările din sfera tehnologiei, globalizarea, forțele politice și economice care activează în prezent, dar și platformele de diseminare a informațiilor în timp real, folosite de majoritatea oamenilor, același termen a fost utilizat și pentru a descrie mediul de afaceri din ultimii ani. Acum, când mi-am recitit varianta finală a manuscrisului cărții de față, la nouăzeci de zile de când s-a declarat deja pandemia de COVID-19 la nivel global, îmi dau seama că liderii conduc în niște vremuri VANC, dar mult amplificate.Ce putem înțelege de aici?În loc să propună un model la fel de complex ca să ajute oamenii să se descurce în mediul de afaceri din zilele noastre, cartea de față îți va arăta cum să simplifici modul în care vezi leadershipul. În loc să îți dezvolți nenumărate competențe, vei putea pune cap la cap tot ceea ce ține de leadership, astfel încât să te poți concentra asupra aspectelor cu adevărat esențiale.Această carte îți oferă un cadru testat, cu informații noi, care să îți permită să fii un lider mai eficient. Dacă îl vei aplica în mod constant, vei obține rezultate mai bune – atât tu, cât și echipa și organizația pe care le conduci. Totul începe de la o premisă extrem de simplă.Eficiența ta ca lider va fi determinată de doar două aspecte: deciziile pe care le iei și influența pe care o ai“.- Daniel Harkavy..


3900 lei

În stoc
? Cauți o carte și nu o găsești pe site?

Alexandria îți recomandă