Această carte este un ghid pentru a le asigura sănătatea emoțională copiilor noștri, făcându-i să se simtă:
Protejați. Când se simt protejați, își vor asuma riscurile necesare dezvoltării.
Văzuți. A-i vedea cu adevărat pe copii înseamnă a fi atenți la emoțiile lor și a încerca să le înțelegem comportamentele.
Alinați. Să-i învățăm pe copiii noștri cum să abordeze situațiile dificile și să le arătăm că vom fi alături de ei pe parcurs.
În siguranță. Când cei mici știu că se pot baza pe noi, vor înflori!
Dr. DANIEL J. SIEGEL a studiat medicina la Harvard, iar în prezent este medic, psihiatru pentru copii, adolescenți și adulți, profesor universitar și director executiv la Mindsight Institute. A publicat zeci de cărți, traduse în peste 40 de limbi.
Dr. TINA PAYNE BRYSON este psihoterapeut și scrie pentru publicații precum Huffington Post, The New York Times și Real Simple. Susține conferințe și organizează ateliere pentru părinți, educatori și clinicieni în întreaga lume. În calitate de autor sau coautor a scris cărți devenite bestselleruri New York Times.