Construim lumea in care traim precum o casa. Ii inaltam peretii si securizam geamurile si usile pentru ca nimeni si nimic sa nu patrunda si sa ne sparga bula de iluzie ca suntem in siguranta. Navigam intr-un ocean de vise si inchipuiri, ingramaditi in siajul unor concepte in care deseori nu ne regasim pentru ca fie ne-au fost impuse, fie le-am copiat de la altii, convinsi ca ni se vor potrivi si noua. Tot mai instrainati, ne hranim cu himere, traind in universuri personale, in care gandurile par figuratie intr-un film suprarealist. Dincolo de usile care se inchid in urma noastra, ignoram lumea, convinsi ca noi stabilim regulile jocului. Pana cand lumea asta necunoscuta noua schimba jocul, si ne trezim prizonierii propriilor noastre strategii de izolare.Patru destine aflate sub acelasi acoperis ajung sa se descopere si sa-si deschida universurile intr-o situatie pe care nici nu au generat-o si nici nu o pot controla. Cateodata, viata ne pune in fata unor provocari mai mari decat edificiile construite de noi pentru a ne salva. Si atunci, abia atunci, incepem sa traim cu adevarat.„Casa cu patru ferestre”, creionata cu atata talent de catre Daniela Bordei, reprezinta o carte cat o revelatie pentru noi toti, care astazi suntem nevoiti sa infruntam provocarile unui prezent atat de ciudat, ale carui unduiri haotice ne invaluie ca intr-o ceata perspectiva asupra viitorului, devenit dintr-o dată atat de incert.Povestea celor trei familii, a batranului colonel si a atat de discretei si vrednicei menajere care isi intersecteaza destinele, cu totii, in interiorul Casei cu patru ferestre imaginata de Daniela Bordei este de fapt o poveste a arhetipurilor sociale care dau consistenta societatii noastre. Este introspectia unui microunivers in care ne putem regasi cu usurinta locul fiecare dintre noi si care ne releva cu fidelitate legitatile ce guverneaza intocmai intregul ansamblu social, ajutandu-ne sa intelegem adevarata dimensiune a provocarilor prezentului. Iar aici, Daniela Bordei face dovada unei subtilitati analitice de mare finete, care vine sa releve faptul ca actuala criza sistemica pe care o traverseaza planeta constituie totodata si un moment care ne faciliteaza accesarea adevarului. A acelui adevar care ne pune fata in fata, fara menajamente, cu propriile erori si rataciri printre aspiratiile iluzorii promovate de o societate orientata catre artificial si care s-a indepartat prea mult de firescul lucrurilor sub mirajul dinamismului social atat de accelerat, al economiei de consum fundamentata pe efemer si al distractiilor frivole lipsite de continut. Un adevar in a carui puternica stralucire care ne destrama perdeaua de iluzii ce ne guverna existenta cotidiana de pana acum ne rasar acele valori perene si imuabile, precum dragostea de oameni si de familie, harnicia si modestia, smerenia si credinta in divinitate si intr-un rost al existentei omului pe pamant.Astfel, dupa risipirea tuturor acestor iluzii care sub aparenta unei socializari excesive de fapt ne-au indepartat de oameni si chiar de noi insine, inchizandu-ne in matrice existentiale inguste, „Casa cu patru ferestre” ni se arata ca o insula de speranta in haosul generat de actuala criza, ce ne ofera sansa, dincolo de temerile si de fricile noastre, de a ne redescoperi fiecare propriul univers interior dar si sa ajungem sa cunoastem adevarata valoare a oamenilor din jurul nostru. In acest sens, doctorul altruist si iubitor de oameni si menajera harnica si modesta reprezinta doua modele si, totodata, punti catre iesirea din abis, catre redescoperirea esentei lucrurilor, acestia fiind in firul povestii tesute de Daniela Bordei chiar acei pivoti in jurul carora renaste spiritul de comunitate capabil sa salveze sufletele si vietile celorlalti. Iar in acest spirit de comunitate renascut ca prin minune din adancurile disperarii urmarind licarul acelor valori imuabile, cu caracter universal, consta si revelatia pe care ne-o deschide dinainte aceasta carte. Practic, ea ne ofera solutia pentru depasirea actualei crize generate de o stranie pandemie care a zdruncinat temeliile societatii noastre ducand in incertitudine toate dimensiunile existentei umane. Ea ne arata calea de urmat, aceea a intoarcerii catre sine, catre ceilalti si catre Dumnezeu pentru a recupera sentimentul comunitatii organice pe care se poate reconstrui, din aproape in aproape, o societate care sa corespunda nevoilor firesti de evolutie ale omului. Asadar, redescoperirea comunitatii si a sentimentului de apartenenta la aceasta reprezinta calea de urmat pentru vindecarea ranilor provocate de ratacirile omului printre meandrele societatii de masa si paroxismul dorintelor egoiste orientate catre valori artificiale si dezumanizante, rataciri care de altfel au si potentat manifestarea multidimensionala a actualei crize pe care o traverseaza omenirea. Mihai-Bogdan MARIAN..

Indiferent dacă ai parcurs mai puțin, mai mult sau aproape tot drumul existenței tale, oricând te poți surprinde ajuns la marginea unei prăpăstii, incapabil să înțelegi cum ai ajuns acolo, dacă te-ai târât sau te-au împins alții, dacă te-ai rostogolit după o cădere serioasă sau pur și simplu ai pierdut calea. Nimic nu mai contează pentru cel care vede doar hăul din fața sa, nici iubirea celor dragi, nici trecutul și nici viitorul... nici măcar el.Oricare ar fie ele, dependențele ne arată vulnerabilitatea și disponibilitatea de a accepta calea ușoară, evitând lupta cu demonii din noi. Structurată în patru romane distincte, Decadențe este o radiografie a tentațiilor tinerilor, într-o lume erodată de neîncredere și prea puțin dornică să întindă mâna să te tragă de la marginea prăpastiei.Noua carte a Danielei Bordei, atât de inspirat intitulată „Decadențe”, reprezintă o frescă fidelă a rătăcirilor adolescentine, din păcate atât de des-întâlnite astăzi în peisajul cotidian, către colapsul total al personalității și eșecul absolut pe care ajunge să le experimenteze o tânără ce la prima vedere pare a avea toate atuurile de care are nevoie cineva la început de drum pentru a reuși să-și construiască o viață luminoasă.Dincolo de a fi doar un banal instantaneu al unei părți lugubre a cotidianului, povestea pe care ne-o oferă autoarea surprinde însă prin subtilitatea psihologică a analizei de viață, fiind totodată și o radiografie a unui psihic fragil și vulnerabil, așa cum sunt de regulă cele aflate la momentul trăirii marilor speranțe. Un psihic care se dovedește de-a dreptul fracturat între reperele, sentimentele și emoțiile unei copilării idilice, pe de o parte, și traumele și însingurarea unei adolescente care ajunge să se simtă a nimănui și complet abandonată, pe de altă parte. Astfel, cartea ne dezvăluie un cerc vicios ce cuprinde mai multe generații într-o desfășurare de lucruri freudiană în care rătăcirile și păcatele părinților se metamorfozează mai departe în tristețile, poverile și dramele copiilor, împingându-i și pe aceștia din urmă în păcat și greșeală și aruncându-i pe cele mai obscure căi ale vieții. Rătăcirea devine din ce în ce mai debusolantă de la o generație la alta, sub inerția caruselului unui „firesc” social tot mai degenerat organic, artificial și vicios, care ajunge să descompună piesă cu piesă în vârtejul creat tot ceea ce ar fi trebuit să fie spațiul spiritual al familiei. Un spațiu care degenerează astfel într-o formă lipsită de conținut, de tot ce înseamnă emoție, sentiment, trăire comună și împărtășită cu ceilalți, devenind cenușă și ruină sufletească, un amalgam de relații formale, obligații și reflexe cotidiene ce creează iluzia bunăstării într-o patetică și lipsită de perspectivă încercare de a acoperi cu ipocrizie decăderea morală a ceea ce ar fi trebuit să fie o familie în adevăratul sens al cuvântului.„Decadențe” este o poveste tragică despre destinul unei adolescente care se vede copleșită de sentimentul de abandon ce o amputează emoțional și o aruncă într-un haos existențial care degenerează progresiv. Trecerea de la o etapă la alta în acest parcurs fatalist este marcată de unele sclipiri de luciditate ale protagonistei, declanșate de împletirea unor amintiri cu anumite întâmplări pe care destinul i le scoate în cale parcă pentru a-i prefigura dezastrul către care se îndreaptă și a-i mai oferi o șansă de a încerca să facă calea întoarsă. Din păcate, sub iluzia că parcursul poate fi controlat chiar și după depășirea anumitor praguri critice, aceste sclipiri de conștiință devin tot mai pasagere pe măsură ce drumul se apropie de final, ajungând chiar să fie alungate în grabă și abandonate într-o ceață din ce în ce mai deasă care învăluie mintea și existența tinerei. În aceste condiții, finalitatea devine previzibilă iar destinul își arată încă o dată fatalitatea ce scoate la iveală implacabilitatea urzelilor țesute cu mult înainte de generațiile anterioare. Colapsul tinerei reprezintă totodată eșecul părinților ei, care la rândul lui pare a fi o reflexie a unor rătăciri din tinerețea bunicilor, înscriindu-se într-un tablou care reflectă pe fundal degenerarea, decadența morală a unei întregi lumi căreia îi cad victime cu predilecție copiii, atât de fragili și de vulnerabili în fața durerilor sufletești provocate tocmai de cei care trebuie să-i protejeze...

Nu știu daca am fost Alma, cum nu știu nici cine e Tudor. Oricare dintre ei sunt doar replici ale oricaruia dintre noi. Nici macar nu trebuie sa ne numim așa. Indiferent ce nume porți și cine ai vrea sa fii, viața te va provoca sa faci alegeri care iți vor marca intreaga existența. Cautarile celor doi depașesc sfera banalului, epicul nu vine la scena sa faca spectacol și sa aștepte ovații. Acolo, in fața tuturor vine universul nostru, in care ne regasim, ne cufundam și ne pierdem ca sa ne descoperim de fiecare data alții, dar de fapt aceiași, incapabili sa știm daca alegerile ne schimba sau daca schimbarile ne aleg.Un subiect veșnic actual despre lucruri pe care credem ca le cunoaștem, pentru ca ne compun existența: iubire, regrete, așteptari, renunțari, regasiri. Pornit in doua personaje prezentate in oglinda – una care uneori deformeaza realitatea idealizand-o, ca mai apoi sa o arate dezgolita, impudic de directa și patrunzatoare –, romanul se parcurge relativ ușor pentru ca cititorul devine parte a actului artistic, prin simpla raportare la povestea personajelor, una extrem de familiara oricui.Dupa primele capitole care adancesc analiza psihologica și pregatesc terenul explicațiilor și parcursului ulterior, cartea declanșeaza o multitudine de stari prin alaturarea altor personaje care umplu scena expunandu-și cea mai buna versiune a lor, vocale și totuși, paradoxal, extrem de incapabile sa comunice și sa exprime clar ceea ce iși doresc de la ele sau ceilalți. Relațiile personajelor se cladesc in jurul ideii de timp. Daca Alma pornește adolescenta sa-și cutreiere sufletul și sa ii descopere meandrele, indragostita mai degraba de ea, și de un ideal, decat de Tudor, pe parcurs o regasim dispusa la mici excese și abateri, realista in privința romantismului unei relații și hotarata ca ideea de fericire totala și perpetua este un mit, in timp ce viața este cat se poate de reala. Fiecare zi este o provocare, o incercare de a scapa de dependențe și clișee, o lupta cu ea, cu frica de singuratate și eșec. Fiecare fleac se adauga lucrurilor mari care o vor indeparta de oglinda in care și-a proiectat viața, alegandu-și bataliile, infrangerile și victoriile. A facut orice a crezut ca este necesar ca sa se ințeleaga și accepte, fara a se distruge pe ea sau pe cei dragi. Finalul o gasește așa cum și-o va dori fiecare dintre cititori privindu-se prin propria lui oglinda...