Noul caz al detectivului particular Sam Spade este o sursă inepuizabilă de probleme. Moartea partenerului său nu e decât primul mister al unei poveşti tot mai suspecte, iar lucrurile devin și mai periculoase când jocurile sunt făcute de gangsteri, criminali şi femei fatale. Miza lor? O statuetă nepreţuită, veche de mii de ani, care a scris istorie. O comoară pentru care merită să ucizi şi pentru care până şi oamenii legii ar face compromisuri.
"Modern Library" a inclus "Șoimul maltez" pe lista celor mai bune 100 de romane scrise în limba engleză în secolul XX. Cartea a fost ecranizată de patru ori, iar versiunea din 1941 (cu Humphrey Bogart) este considerată un clasic al filmului noir.
Ei bine, Wilmer, îmi pare sincer rău să te pierd şi vreau să ştii că n-aş putea să ţin mai mult la tine nici dacă ai fi propriul meu copil; dar – of, pentru Dumnezeu! – dacă pierzi un copil, poţi face altul, însă există un singur şoim maltez.