Dacă mă voi dovedi a fi eu eroul propriei mele vieţi sau dacă acest rol îi va reveni altuia, aceasta se va lămuri în aste pagini. Ca să încep de la început, voi spune că m-am născut într-o vineri, la miezul nopţii (cel puţin aşa mi s-a spus şi eu cred). Şi, lucru vrednic de luat în seamă, orologiul s-a pornit a bate, iar eu m-am pornit să ţip în aceeaşi clipă.
În ceea ce priveşte ziua şi ceasul naşterii mele, asistenta şi câteva femei înţelepte din vecinătate care se arătau foarte interesate de mine cu câteva luni înainte de a fi posibilă o întâlnire între noi au spus, mai întâi, că mi-era menit să fiu lipsit de noroc în viaţă; iar apoi, că voi putea să văd năluci şi duhuri. Ambele daruri erau inevitabil ataşate, după părerea lor, oricărui copil lipsit de noroc, fată sau băiat, născut într-o vineri noapte, curând după miezul nopţii.
De întâia lor profeţie nu mă voi ocupa, căci nimic în afară de povestirea de faţă nu va dovedi mai bine dacă această prezicere era întemeiată sau nu. Cât despre cea de-a doua, mă voi mărgini să spun că, dacă nu mi s-or fi arătat vedeniile pe când eram copil mic, încă nu am primit acel dar. Însă nu mă plâng deloc că nu mi-a fost dat, iar dacă acum altcineva se bucură de el, îi dau din toată inima dreptul să şi-l păstreze.
M-am născut cu căiţă...