Când servitoarea a ciocănit la uşă, a doua zi dimineaţa, la ora opt, ca să mă anunţe că apa pentru ras mă aşteaptă, m-am înroşit în patul meu. Bănuiala că servitoarea râsese de mine, oferindu-mi apă pentru bărbiereală, m-a urmărit toată vremea toaletei mele şi m-a făcut, sunt sigur, să am aerul umil al unui vinovat, când am întâlnit-o pe scară, coborând la dejun. Eram aşa de amărât că tot băieţandru sunt, încât mi-a venit foarte greu să trec pe lângă ea. Auzind-o măturând scara, am stat lipit de fereastră, uitându-mă la statuia regelui Charles călare, deşi statuia aceea nu avea nimic regal, înconjurată precum era de o sumedenie de brişti sub o bură de ploaie şi pe o ceaţă groasă. Chelnerul m-a scos din încurcătură, vestindu-mă că domnul Steerforth mă aşteaptă.
L-am găsit, nu în sala comună, ci într-un drăguţ salonaş cu perdele roşii şi cu covor turcesc. Focul ardea vesel şi un dejun substanţial era servit pe o masă acoperită cu o pânză albă.
Camera, focul, Steerforth şi toate celelalte se oglindeau drăgălaş în mica oglindă ovală, aşezată deasupra bufetului...
