David Foenkinos

„Dacă nu ar părea tocit de atâta folosire, aș fi ales drept motto al romanului meu acest adagiu al lui Dostoievski: «Frumusețea va salva lumea»“, mărturisea David Foenkinos într-un interviu. Dar nu banalizarea este adevăratul motiv, intuiește cititorul, ci predilecția autorului pentru nuanță și sugestie, pentru o scriitură delicată și subtilă, care tatonează continuu misterul, ocolind explicitul, o „culoare a cuvintelor“ fermă, un contur al personajelor și faptelor lipsit de sfumato.Antoine, respectat profesor de istoria artei care renunță aparent inexplicabil la tot, Camille, tânăra pictoriță a cărei vulnerabilitate se ascunde în liniile bruște și culorile tari aruncate pe pânză, Mathilde, mama singură care nu mai speră să iasă din rutina cotidiană, se dezvăluie treptat, gravitând mereu în jurul frumuseții perene a artei. Poate însă aceasta să răscumpere răul? Să absolve de orice vină? Să compenseze pierderea? Să reaprindă iubirea?..

Copilăria tragică și-o petrece la Berlin. Naziștii o exclud treptat din societatea germană. Dragostea arzătoare o trăiește înainte de a lasă tot și de a se refugia în Franța. Acolo își transpune spaimele, visele și dorințele în desene fascinante, pe care i le încredințează medicului personal.Portret al unei femei excepționale și evocare a unui destin tragic, Charlotte, adevărat succes de librărie, este și povestea unei căutări. Un scriitor a pornit în căutarea lui Charlotte Salomon, artista care și-a găsit sfârsitul la Auschwitz. Din cioburile sparte ale istoriei și din obsesia lui David Foenkinos s-a născut un roman al emoțiilor tari.„David Foenkinos își deapănă povestea cu delicatețe, în fraze scurte, luând-o mereu de la capătul rândului, că pentru a-i da cititorului timp să-și tragă sufletul la fiecare pas pe care îl face în viață tragică a lui Charlotte Salomon.” (Culturebox)„Fascinat de subiect, Foenkinos face din noi membrii unei comunități care sperăm să devină tot mai mare: cea a admiratorilor unei tinere artiste pe nume Charlotte Salomon, asasinate la 26 de ani.” (L’Express)..

Romancier, dramaturg și scenarist, David Foenkinos este considerat un autor important al generației sale. Romanele lui s-au tradus în peste 40 de limbi, toate sunt bestselleruri, iar unele dintre ele au fost ecranizate. În Familia Martin, David Foenkinos lansează o adevărată provocare pentru cititor, jucându-se cu granița care separă realul de ficțiune.Naratorul, un autor în pană de inspirație, se hotărăște să iasă în stradă și să facă din prima persoană care-i apare în cale subiectul viitoarei sale cărți. Pentru a pătrunde în viața acesteia, devine el însuși personaj, bulversând traiectorii personale și destine. Familia Martin este o carte ludică, chiar dacă abordează subiecte sensibile precum singurătatea în cuplu, provocările adolescenței, hărțuirea la locul de muncă sau anxietățile inerente bătrâneții.„Pornesc de la ideea că orice viață, chiar și cea mai banală, poate fi interesantă.“ — DAVID FOENKINOS..

După o copilărie agitată, după dobândirea timpurie a unei imense celebrităţi, după întâlnirea hotărâtoare cu Yoko Ono, anii de instabilitate şi de droguri, John Lennon s-a hotărât să-şi întrerupă cariera, în 1975, la vârsta de 35 de ani, pentru a se ocupa de fiul său, Sean. Timp de cinci ani, la New York, nu a scos niciun album, s-a retras din viaţa artistică şi a profitat de plăcerile simple. În timpul acesta, a găsit timp să reflecteze asupra vieţii sale rătăcite de până atunci.În aceşti ani intră în scenă autorul, care imaginează o mărturisire inedită a liderului Beatles, sub pretextul unor ipotetice şedinţe de psihanaliză. Aceste şedinţe, care sunt prezentate în carte şi în care Lennon se exprimă liber povestindu-şi evoluţia psihologică, sunt plasate între 21 septembrie 1975 şi 7 decembrie 1980, ziua dinaintea căreia avea să fie asasinat de un dezechilibrat mintal. Sub forma unor monologuri,David Foenkinos preia simbolul universal incarnat de creatorul formaţiei Beatles pentru a-i oferi cititorului un portret sufletesc al artistului...

Un bibliotecar francez se hotărăște să strângă cât mai multe manuscrise nepublicate. Printre ele, o tânăra editoare descoperă o capodoperă scrisă de un anume Henri Pick. Acesta, din câte se află odată demarată investigația, nici n-ar fi citit, nici n-ar fi scris niciodată altceva decât meniuri. Să fi avut el o existența secretă?În căutarea autorului necunoscut, stins din viață, o anchetă literară plină de suspans se transformă pe negandite într-o comedie. Morală? Un român poate să dea peste cap viață cititorilor lui!Încurcate sunt căile cărților, scrie și David Foenkinos, uneori chiar imposibil de înțeles. Lăsăți-va fascinați de ele! Pe urmele lui Henri Pick, o să strabateti biblioteci și o să intrați în spații nemărginite. O să pătrundeți în alte vieți și o să fiți cuceriți...

In anul 1999 incepeau auditiile pentru rolul lui Harry Potter, iar cel care urma sa fie ales avea sa devina celebru in intreaga lume. Sute de actori au fost audiati. In cele din urma, au ramas doar doi. Acest roman spune povestea celui care nu a fost ales.  Martin Hill se naste in 1989 la Londra. Este fiul unei jurnaliste franceze, Jeanne, si al unui decorator de platou, John, un inventator ciudat. Dupa despartirea parintilor isi imparte viata intre Londra si Paris. Intamplator, in timp ce-si insoteste tatal pe platoul de filmare, Martin este remarcat de producatorul care lucreaza la primul film din seria Harry Potter. Este invitat sa dea o auditie pentrul rol, trece de mai multe selectii, deja se vede interpretandu-l pe varjitorul care, de altfel, ii pare ca-i seamana, dar la final concurentul sau se dovedeste mai convingator. Toate sperantele pe care Martin le-a avut se prabusesc si acum se simte mereu confruntat cu triumful omniprezent al rivalului sau. Cum sa se recupereze dupa acest esec, in conditiile in care aventurile tanarului vrajitor si adaptarile lor cinematografice se succed cu atat de mult succes si il asalteaza din toate partile? Cum sa scape de senzatia ca viata i-a fost furata? Cum sa traiasca dupa ce a fost atat de aproape de succes? O fantezie melancolica strabate acest roman, surprinzand cu precizie si usurinta dezorientarea unui tanar care se confrunta in mod constant cu ceea ce ar fi putut trai...

Romanul Potenţialul erotic al soţiei mele a fost distins cu Premiul Roger-Nimier în anul 2004 şi a fost tradus în douăzeci de limbi.Într-o bună zi, Hector face un gest pe care nimeni nu l-ar fi putut anticipa: încearcă să se sinucidă, dar este salvat în ultima clipă. Se dovedeşte apoi că în spatele tipului sociabil, al fiului iubitor şi al funcţionarul conştiincios se ascunde un personaj dominat de o pasiune irepresibilă, care îi face viaţa un coşmar – e un colecţionar împătimit, colecţionează rând pe rând orice, dar absolut orice: timbre, diplome, bilete de metrou, dopuri, proverbe croate, jucării Kinder, şerveţele de hârtie, boabe de fasole, filme fotografice, suveniruri, butoni de manşetă, termometre, labe de iepure, scoici din Oceanul Indian, zgomotele de la ora cinci dimineaţa, etichete de brânzeturi… Întâlnirile colecţionarilor anonimi nu îi sunt de prea mare folos. Pentru a ieşi din fundătura existenţială, Hector nu vede decât o soluţie, şi anume să se însoare, ca să-şi concentreze pasiunea pe un singur „obiect“: Brigitte, femeia vieţii sale. Numai că lucrurile se dovedesc mai complicate decât se aştepta, iar patima revine, tulburându-i armonia conjugală, sub forma unei alte manii acaparatoare; de aici o înşiruire de păţanii, care mai de care mai neobişnuite, ducând la situaţii de un umor fără egal şi implicând personaje extrem de bizare.„Cartea este mai întâi de toate un imn înălţat femeii, cam straniu, ce-i drept. Brigitte e unică, iar pasiunea pentru un «obiect unic» îi permite lui Hector să iasă, pentru prima oară, din spirala colecţionarului. Dar ideea că suntem întotdeauna un colecţionar al celuilalt e o ipoteză cu-adevărat amuzantă." (David Foenkinos, interviu cu Frédéric Grolleau)..

Nathalie e tânăra, are o slujbă bună într-o firma și este căsătorită cu bărbatul vieți sale. Numai că, într-o bună zi, el își pierde viață într-un accident, și totul se schimbă. Femeia se refugiază în muncă extenuantă. Până când destinul îi pregătește ceva. Omul care ii poate redă poftă de viață se află chiar lângă ea. Nu trebuie decât să-l vadă și să-și deschidă inima.„Dacă va comanda o ceașcă de cafea de­cofeinizata, mă ridic de la masă și plec. Nu ai dreptul să bei o ceașcă de cafea decofeinizată la genul acesta de întâlniri. Este cea mai puțin convivială băutură din câte există. Nici ceaiul nu este mai bun. Abia ne-am întâlnit și ne instalăm deja într-un cocon moale. Simți că ne vom petrece după-amiezile de duminică uitân­du-ne la televizor. Sau, mai rău, la socri. […] în cele din urmă și-a spus că un suc ar fi în regulă. Da, un suc e simpatic. Convivial și deloc agresiv. Ar arată că față este blândă și echilibrată. Dar ce fel de suc? Mai bine te ferești de cele clasice: de evitat sucul de mere sau de portocale. Trebuie să fii puțintel original fără să fii excentric. Sucul de papaya sau de guava, te ia cu fiori. Nu, cel mai bine ar fi să aleagă ceva între ele, bunăoară sucul de caise. Asta e. Sucul de caise este perfect. Dacă alege sucul de caise, o iau de nevasta, a gândit François. […]– Am să iau… Un suc de caise, a răspuns Nathalie.A privit-o că pe o efracție a realității.”..