Înfometată și demnă de milă, o pisicuță murdară este salvată din cartierele sărăcăcioase din New Delhi și are șansă unei vieți pe care nu și-o imaginase vreodată. Într-un sanctuar frumos care da spre munții Himalaya acoperiți de zăpadă, ea își începe nouă existența că pisica a lui Dalai Lama.
Iubitoare, sarcastică și înțeleaptă, această pisica cu nenumărate nume deschide o fereastră spre sanctuarul interior al vieții din Dharamsala. Că un mic spion care observă fluxul constant de întâlniri private dintre Sfinția Să și diverse persoane, de la celebrități hollywoodiene la filantropi și autori motivaționali, pisica lui Dalai Lama ne oferă o perspectiva asupra modului în care putem găși fericire și sens într-o lume ocupată și materialistă. Povestea ei va aduce un zâmbet pe chipul oricui a fost binecuvântat cu torsul mărinimos și lăbuțele fremătătoare ale unei pisici.
Fragment din volum:
“Acasă, eram PSS, tratată cu multă dragoste de Dalai Lama și cu multă amabilitate de personalul sau, dar la urmă urmei eram tot o pisica. În schimb, la Cafe Franc eram o celebritate! Acasă mi se dădeau biscuiți speciali la prânz, care, conform producătorilor, asigura o nutriție completă pisicilor în creștere. La Cafe Franc, vită burguignon, cocoșul în vin și mielul provensal erau felurile zilnice, care îmi erau oferite pe o pernă lotus pe care Franc o instalase de curând pentru confortul meu. Nu îmi lua mult să abandonez biscuiții de la Jokhang în favoarea vizitelor regulate de la Cafe Franc, cu excepția momentelor în care vremea era neingaduitoare.
Pe lângă mâncare, Cafe Franc se dovedi a fi cel mai minunat loc de distracție. Aromă cafelei organice prăjite era că o vraja magnetică pentru vizitatorii occidentali de la McLeod Ganj, de toate vârstele, temperamentele și culorile posibile și care vorbeau o mare varietate de limbi și purtau vestimentația cea mai uimitoare. După ce îmi petrecusem mică existența înconjurată de călugări molcomi îmbrăcăți în șofran și roșu, incursiunea la Cafe Franc era precum mersul la o grădina zoologică.
Dar nu dura mult până să realizez că, dincolo de diferențele aparențe, erau mai multe moduri în care turiștii semănau destul de mult. Unul dintre acestea mi se părea îndeosebi intrigant.
În zilele în care doamna Trinci nu era în bucătărie, pregătirea mâncării sus pe colină era întotdeauna lipsită de complicaciuni. Cele mai multe mese erau pe baza de orez sau tăiței, garnisite cu legume, peste sau, mai rar, carne.
Acest lucru era valabil și pentru gospodăria lui Dalai Lama, și pentru bucătăriile mănăstirii din apropiere, în care cazane uriașe de mâncare de orez cu legume erau mânuite de novici cu polonice de mărimea unei maturi. Însă, deși ingredientele erau simple, mesele erau ocazia perfectă pentru desfătare și savurare."
