Noua ficțiune a lui Alessandro Baricco impresionează, dincolo de virtuozitatea stilistică, prin umanitatea personajelor, prin poezia luminoasă a descrierilor și prin poveștile vieților unor cupluri întâmplătoare, care se condensează în trei secvențe, la ora când ziua se îngână cu noaptea.
În toiul nopții, o femeie în rochie de seară se adăpostește în camera de hotel a unui om de afaceri cu care poartă o lungă discuție, minată de o tensiune surdă, până în ceasurile dinaintea răsăritului. O fată se întinde la vorbă întreaga noapte cu recepționerul hotelului, căutând pretexte ca să nu urce în camera unde o așteaptă tânărul violent care se arată a-i fi iubit. Un băiețel scăpat din flăcările ce i-au mistuit casa și familia e răpit din camera de hotel de polițista pusă să-l vegheze. Și, ca într-o piesă muzicală, în lumina palidă a dimineții, când pe lume pare să nu se întâmple nimic, situațiile stranii în care plutesc cele trei cupluri își găsesc o neașteptată rezolvare.
Pesemne că Alessandro Baricco a hotărât în final să-i acorde această „altă viață“ lui Jasper Gwyn, eroul romanului său omonim, dispărut fără urmă. Fiindcă eroul celor trei povestiri din volumul De trei ori în zori pare să fie chiar holul unui hotel, în care șapte personaje – trei cupluri și recepționerul hotelului – au parte de întâmplări stranii, total independente și totuși în chip straniu legate. Dacă adăugăm că despre volumul în cauză se vorbește încă în ultimele pagini ale romanului Mr Gwyn, tradus în 2014 în colecția de față, iar „adevăratul“ său autor este deconspirat acolo drept un enigmatic scriitor anglo-indian, mort între timp, întregul caz se învăluie într-un mister hotărât de instanța în puterea căreia se află totul. Un mister pe care cititorul este invitat să-l dezlege.
Rodica Grigore, „De trei ori în literatură“ (Viața românească, august 2017)
