Pentru cei mici ce se bălăcesc în băile mari, o carte pentru voi, alături de o îmbrățișare maaare și pufoasă. Debi Gliori
Bufnițel nu vrea să facă baie.
El are de construit racheta de mers pe Lună, vrea să danseze în costumul lui de dinozaur.
Și apoi, e cam plictisitor să faci baie, nu-i așa?
Dar dacă în baie te însoțesc un Pinguin-Uriaș-Invizibil, o gașcă de Aligatori-Prosopel și ai ocazia să călătorești pe Muntele-de-Bule?
Atunci… pe Bufnițel îl așteaptă cea mai minunată baie pe care a făcut-o VREODATĂ!
Creatorii cărților Bufnițel și prima zi de școală și Bufnițel nu vrea să facă nani v-au pregătit o altă poveste plină de fantezie care să-i aducă pe cei mici alături de voi.