Deciziile ocupă un loc important în viața noastră de zi cu zi, fiind cea mai valoroasă cheie în obținerea succesului. Deciziile ne conturează viitorul și aduc bucurie și emoție în viața noastră.
În loc să trăim povestea altcuiva este necesar să ne trăim propria poveste, iar acest lucru este posibil prin alegerile pe care le facem. A lua decizii reprezintă un mod de viață pentru oamenii de succes, iar noutățile pe care acestea le aduc îi încântă. Experiența lor ne arată că de foarte multe ori viața se rezumă la deciziile pe care le luăm - cu cât acestea sunt mai îndrăznețe, cu atât emoția este mai mare, iar răsplata pe măsură.
Deciziile oamenilor împliniți ne ajută să ne dăm seama că noi suntem singurii capabili să schimbăm lucrurile prin intermediul hotărârilor pe care le luăm. Chiar și atunci când ne confruntăm cu situații care nu pot fi controlate, putem decide cum să reacționăm, ce lecții să învățăm și ce atitudini și convingeri să adoptăm.
Locul în care ne aflăm azi se bazează foarte mult pe deciziile pe care le-am luat ieri, iar viitorul nostru depinde de ceea ce decidem azi.