Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Cele şapte legi spirituale din yoga

Cele şapte legi spirituale din yoga

Deepak Chopra David Simon
  • 3200 lei
În stoc

Wishlist

Yoga este îndeobşte cunoscută drept o cale minunată de a-ţi îmbunătăţi flexibilitatea, echilibrul, tonusul muscular şi rezistenţa. Orice practicant a trăit experienţa sentimentelor de linişte interioară şi vitalitate, care îţi străbat organismul în timpul unei şedinţe reuşite de yoga şi care te însoţesc pe tot parcursul zilei. Asemenea beneficii nu fac însă decât să sugereze extraordinara forţă transformatoare a acestei practici profund spirituale. Scopul cărţii de faţă este acela de a reintroduce spiritualitatea în practica actuală a exerciţiilor yoga. 

Cuvântul „yoga“ derivă din rădăcina sanscrită yuj, care înseamnă „uniune“. Deepak Chopra şi David Simon explică forţa pe care o are yoga — de a unifica mintea, corpul şi spiritul, pentru a ne ajuta să rezonăm cu ritmurile grandioase ale universului. Avându-şi originile în India Antică şi fiind un element central în Ayurveda (cea mai veche ştiinţă a vindecării bazată pe înţelepciunea tradiţională), yoga înseamnă mult mai mult decât un exerciţiu de rutină. Este ştiinţa completă de a trăi echilibrat, e calea spre atingerea unui nivel superior de cunoaştere şi spre bucuria datorată împlinirii de sine. Principiile şi tehnicile yoga descrise în acest ghid reprezintă cheia pentru a vă debloca potenţialul creator infinit, capacitatea de a oferi iubire şi compasiune, dar şi abilitatea de a dobândi succes în toate planurile vieţii.

Deepak Chopra şi David Simon încep prin a înfăţişa cele opt ramuri tradiţionale din yoga. Numai una dintre acestea, Asana, se ocupă de posturile fizice pe care noi le asociem în mod uzual cu yoga. Cei doi autori prezintă apoi rolul fundamental pe care cele Şapte Legi Spirituale îl joacă în metoda propusă de yoga pentru a atinge iluminarea. Acestea sunt: Pura potenţialitate, Dăruirea, Karma, Cel mai mic efort, Intenţia şi dorinţa, Detaşarea şi Dharma. În continuare, ei ne pun la dispoziţie instrumentele prin care putem să includem programul celor Şapte Legi Spirituale din Yoga în viaţa noastră cotidiană, folosindu-ne de: tehnici de meditaţie, mantre, exerciţii de respiraţie şi posturi yoga alese cu grijă şi ilustrate sugestiv prin imagini.

Cartea de faţă este un portal spre o dimensiune spirituală mai profundă şi un important pas spre o viaţă mai fericită, mai armonioasă şi mai abundentă.


Etichete: Librărie, Alexandria Librării, Cele şapte legi spirituale din yoga, Deepak Chopra, David Simon, Editura Curtea Veche, Reducere, Carte, Autor, Online, Dezvoltare, Spirituală, Preț

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

V-ar putea interesa și...


Profeți ai destinului nostru
Obiectivul. Etapa Conștientizării
Mângâierea sufletului. Valul de mătase
Cartea secretelor

Cartea secretelor

Deepak Chopra


3500 lei

De ce râde Dumnezeu

De ce râde Dumnezeu

Deepak Chopra


2800 lei

Întinerește și trăiește mai mult

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.