Ignorata cu desavarsire de istoriografia romana de pana in ultimul deceniu al secolului XX, tema deportarii romilor in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial cauta a recupera decalajul si a scoate din uitare inca unul dintre mecanismele regimului antonescian care manifesta, printre altele, o vadita ostilitate fata de toti acei supusi ne-romani, cu sau fara cetatenie. Iar contributiile ultimelor aproape doua decenii nu sunt de neglijat, cu atat mai mult cu cat ele au cautat sa-si intareasca analizele pornind mai ales de la acele surse documentare provenite de la principalele institutii ale statului totalitar implicate in mecanismul epurarii: Presedintia Consiliului de Ministri, Inspectoratul General de Politie, Inspectoratul General al Jandarmeriei, Prefectura Politiei Capitalei si, intr-o oarecare masura, Marele Stat Major al Armatei. Cum de la sine se intelege, acestora li s-a adaugat treptat o suita de marturii orale din partea putinilor supravietuitori, ceea ce reprezinta o alta fateta a acestui tragic eveniment. Ca si in cazul evreilor, una dintre problemele de prim rang pare a fi cea a cifrelor, si nu fara indreptatire. Finalmente, totul devine o chestiune de "filozofie a numerelor", care trece parca in umbra alte aspecte, nu mai putin importante.
In acest context, lucrarea de fata se infatiseaza ca o cercetare mult mai complexa, nu doar pentru ca sistematizeaza informatii deja existente pe tema deportarilor in Transnistria, ci doarece contureaza in fond istoria unui grup etno-cultural suficient de vitregit in istoria romanilor. Sa nu uitam totusi ca am fost cei din urma de pe continentul european care i-au eliberat pe romi din robie, intr-o vreme in care - in alte spatii - aveau drepturi cetatenesti inca de multa vreme. Asadar, avem de-a face cu un studiu complex, care pune in discutie terminologii si concepte (genocid, holocaust etc.), reconstituie si contextualizeaza istoria interbelica a romilor, dar dezvolta sintetic si teoriile rasiale din epoca, ce au justificat de fapt tragedia din Transnistria. Dar peste toate, Florinela Giurgea (Naciu-Ruscea) face propriile investigatii arhivistice, aducand astfel o contributie esentiala la amplificarea cunoasterii.
Cum indica si titlul, miezul cercetarii il constituie deportarea in Transnistria a romilor, care a avut cu totul alte ratiuni decat in cazul evreilor. Evident, nu poate fi negata conotatia rasiala, de vreme ce utilizarea termenului de "tigan" este permanenta in discursul epocii. Lucrarea scoate in evidenta o pagina neagra din istoria Romaniei, pagina pe care, din nefericire, unii se prefac ca nu o vad. Autoarea ia in discutie importanta tema a "negationismului", iar un capitol distinct este dedicat unui studiu comparativ cu situatia romilor din Italia in aceeasi perioada si sub acelasi tip de ideologie. Cu acribie si, uneori, chiar cu un cult pentru detaliu, stilul autoarei, bine controlat, cu ingrijite trimiteri la surse, indica un specialist pe deplin format. Apreciem ca lucrarea de fata constituie o reala contributie stiintifica la tema deportarii romilor in Transnistria in perioada 1942-1944. - Dr. Lucian Nastasa-Kovacs, Academia Romana. Institutul de Istorie "George Baritiu" Cluj-Napoca
- Editura CETATEA DE SCAUN
- ISBN: 9786065375567
- Număr pagini: 290
- Limba: romana
- Format disponibil: paperback
- Dimensiune: 200 x 140
- Anul: 2022
Etichete: Deportarea romilor sub regimul Ion Antonescu, Florinela Giurgea, Editura Cetatea de Scaun, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie
Alexandria îți recomandă
Livrare începând cu 48h
pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.
Plătești în siguranță
Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.
Retur ușor
Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.
Consiliere telefonică
Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.