Diego Fusaro

Traducător: Oana Pughineanu„Actuala Uniune Europeană este adesea prezentată ca realizare perfectă a ideii unei Europe a popoarelor și a libertății. Lucrarea de față răstoarnă acest mod uzual de înțelegere a realității. La o analiză atentă și necondiționată ideologic, într-adevăr, Europa corespunde unei „revoluții pasive” (Gramsci) prin care clasa dominantă, după 1989, a stabilizat rețeaua forței capitaliste. A făcut-o îndepărtând puterea care încă, în parte, i se opunea, statul național suveran, cu primatul politicului asupra economiei și cu drepturi sociale garantate.Triumf al unui capitalism deja absolut, crearea Uniunii Europene a îndeplinit eliminarea rolului politicului: a deschis calea irezistibilului ciclu al privatizărilor și al tăierilor cheltuielilor publice, al precarizării forțate a muncii și al reducerii tot mai drastice a drepturilor sociale, impunând violența economică în detrimentul subalternilor și al popoarelor slab dezvoltate economic.De aceea, singura modalitate de redeschidere a viitorului, pentru apărarea popoarelor și a muncii, pentru a continua lupta lui Marx și Gramsci, trebuie să pornească de la o critică radicală a Europei euro-ului și finanțelor.”„În prezentul deșert, Eul ca subiect activ capabil să se obiectiveze în forme tot mai raționale a fost înlăturat în favoarea unui nou model antropologic care reprezintă culmea alienării: homo videns. Spectator într-o lume în care adevăratele subiecte sunt mărfurile și mecanismele anonime ale economiei fetișizate, manipulate de circul mediatic și patronate de mediocrație, homo videns se limitează la a observa pasiv realitatea.[...] Deși în mare parte sunt integrați în suprastructura care este fundamentul sfințirii simbolice a domeniului animal al spiritului, tinerii pot fi educați filosofic întru iubirea libertății astăzi absente, astfel încât vor dobândi conștiința contradicției în care trăiesc și a telosului în numele căruia să gândească și să acționeze.Înainte ca otrava fatalismului să se înstăpânească peste sufletele lor și să nu mai poată fi extirpată, trebuie educați în vederea posibilei reprogramări a sintaxei lumii în care trăiesc.Este nevoie, cu alte cuvinte, să ne bazăm pe potențialul revoluționar pe care tinerii îl poartă: el este chiar la nivel biologic indus pentru a trăi din viitor, din vise și din proiecte. Este primul pas spre ceea ce se poate numi, pe bună dreptate, reîntinerirea lumii.”Diego Fusaro..

Singura modalitate de a fi efectiv cosmopoliți constă în promovarea universalismului emancipării pornind de la propria comunitate națională concretă, pornind, deci, de la propria înrădăcinare comunitară. Cosmopolitismul capitalist aspiră să dizolve statele naționale ca bastioane ale suveranității economice, dar și ca fortărețe ale identităților colective, ca legături comunitare și cetățenești. În locul statelor naționale promite, în abstract, realitatea mai mare și mai atrăgătoare a unei unice patrii care ar fi lumea și, în mod concret, transformă orice individ monadă în patrie de sine stătătoare, în univers solipsist fără legături. În asta constă legătura inextricabilă dintre cosmopolitism și individualism. Diego Fusaro  Avem în faţă un manifest: chemarea la luptă a naţiunilor politice europene, în numele unui suveranism socialist. Prin tradiţiile sale şi prin capacităţile sale strategice, această mişcare poate reporni războiul pierdut în 1989. Conform lui Diego Fusaro, acesta este anul înfrângerii atât pentru instituțiile burgheze, cât şi pentru organizaţiile proletariatului. În anul „marilor speranţe”, s-au prăbuşit statele naţionale ca loc al înfruntărilor, al dezbaterilor şi uneori al acordurilor de clasă ce animau viața politică în progresele și regresele unor măsuri democratice şi sociale. Eseistul italian foloseşte două voci: una conservatoare, a burgheziei decăzute, şi o alta socială, a proletariatului trădat. În cele mai bune momente strategice ale lor, cele două clase au reuşit să se unească în faţa pericolului comun. Claudiu Gaiu Ordinea lumii, care până în 1989 era duală și divizată ermetic, odată cu căderea Zidului Berlinului, s-a dispus rapid în formă unipolară și unitară. Lumii monopolare îi corespunde tot mai marcant o gândire monopolară care o sanctifică pe cea dintâi și, în același timp, sancționează, defăimează, înjunghie și persecută orice tentativă de a gândi altfel. Urmează, more geometrico, dictatura vorbirii unice și a imaginii unice, adică a discursului Stăpânului și a imaginii lumii ca piață planetară în care curg nelimitat mărfuri și persoane devenite marfă. Din 1989, de când Statul hegemonic este doar unul (id est monarhia talasocratică a dolarului), se asistă la anihilarea metodică a tot ceea ce, atât la nivel simbolic, cât și real, nu este afin cu noua ordine de clasă mondializată (de la familie la lumea muncii, de la drepturi la culturi). Diego Fusaro..

Traducător: Radu Mureșan și Anikó Nichita.„Autocelebrându-se în mod compulsiv și în orice moment ca o atotcuprinzătoare meilleur des monde possibles sau ca ordo sempiternus rerum de acceptat cu depresiv scepticism, capitalul ne domină timpul liber și starea de boală, starea de visare și starea de veghe, timpul distracției, dar și al doliului, fantezia și raționamentul. Tot el e cel care a pus stăpânire până și pe dimensiunea iubirii. Se pare că, de fapt, foarte diferitele, și nicidecum monoliticele forme prin care Occidentul a înțeles și a practicat erosul au fost detronate de reînnoita formă capitalistă a producției erotice, mai exact, de o nouă ordine amoroasă, care, prin esența ei, apare ca o dedublare a dinamicilor producției și circulației mărfurilor. Iar aceasta constituie însuși nucleul tematic fundamental al acestei cărți.” (Diego Fusaro)..