Toți oamenii mari au fost cândva copii. Precis, chiar și marii scriitori. Și din copilăria lor nu au lipsit poznele, nici trăirile intense, nici faptele de curaj. Au avut emoții, lupte și frici. Au stat cu inima cât un purice. Și tuturor li se întâmplă lucruri pe care nu le uită niciodată. Lucruri care le conturează viața și care îi fac eroii de mai târziu. Sau chiar de atunci.
Cartea aceasta nu este nicidecum o autobiografie, după cum spune chiar Roald Dahl. Ci un cumul de amintiri: „Aceasta nu este o autobiografie. Nu mi-aș scrie niciodată propria istorie... Mi s-au întâmplat câteva lucruri pe care nu le-am uitat niciodată... Unele sunt amuzante. Unele sunt dureroase. Unele sunt neplăcute. Bănuiesc că de aceea mi le-am amintit întotdeauna atât de viu. Toate sunt adevărate."
„Roald Dahl este un om ale cărui povești sunt meșterite cu talent pur și acea doză specială de excentricitate cu care foarte puțini dintre noi am fost binecuvântați.” The Guardian
„Când scrii despre tine însuți, trebuie să te străduiești să fii sincer. Adevărul e mai important decât modestia. Așadar, trebuie să vă spun că eu și numai eu am avut ideea marelui și îndrăznețului complot cu șoarecele. Fiecare are momentul lui de strălucire și glorie, iar acesta a fost momentul meu.”
„Am început să-mi dau seama cât de ușoară putea fi viața dacă aveai o rutină strictă de urmat, cu ore fixe și salariu fix, și dacă nu trebuia să dai dovadă de originalitate în gândire. Viața de scriitor e un infern absolut în comparație cu cea a unui om de afaceri. Scriitorul trebuie să se forțeze să lucreze. Trebuie să-și stabilească propriile lui ore și, dacă nu se duce la birou deloc, n-are cine să-l mustre. Dacă e scriitor de ficțiune, trăiește într-o lume a spaimei. Fiecare zi nouă cere idei noi și nu poate fi niciodată sigur dacă o să-i vină unele sau nu. Scriitorul aici de față este complet stors după două ore de scris ficțiune. În cele două ore a fost plecat departe, a fost altundeva, într-un alt loc, cu oameni complet diferiți, iar efortul de a înota înapoi la circumstanțele normale este foarte mare. E aproape un șoc. Scriitorul iese din camera lui de lucru năucit. Vrea să bea ceva. Are nevoie să bea ceva. Se întâmplă, într-adevăr, ca aproape fiecare scriitor de ficțiune din lume să bea mai mult whisky decât ar trebui. O face ca să-și dea credință, speranță și curaj. Trebuie să fi fost nerod când s-a făcut scriitor. Singura compensație este libertatea lui absolută. Nu are alt stăpân decât propriul lui suflet și, sunt sigur, de asta și face ce face.”
