Din lumea celor care nu cuvântă

Fluturul isi palpai de cateva ori aripile si, din varful galben al tulpinii de lumanarica, unde poposise de cu seara, isi lua, zglobiu, zborul. Fiindca nu fusese de mult pe la targ, o lua intr-acolo. Curand zari o gradina cu fel de fel de flori. Fragede flori, gandi fluturasul si, batandu-si aripile, le saruta pe rand. "Aici o sa stau astazi pe vremea arsitii", gandea strengarul. Dar tot privind la ele, gasi zorelelor o scadere; prea isi schimbau fata: dimineata intr-un fel, la amiaza intr-alt fel, iar seara se-nchideau morocanoase. "Nu-s statornice", adaoga craiul si pleca mai departe. Cum zbura, asa, deasupra straturilor, mirosul rozetei ii umezi sufletul. Repede se scobori de se aseza pe o tulpina de rozeta. Si cum ramasese pierdut, rasufland mireasma imbatatoare, se gandea: "Nu e floare mai fermecatoare ca rozeta, degeaba! In mireasma ei sa mori si mori fericit."