Această a doua ediție a eseului Dostoievski în conștiinţa literară românească, prefațată de George Ardeleanu, cuprinde în plus față de ediția apărută în 1976 o addenda cu texte legate de proiectul Dostoievski al autorului, un dosar de referințe critice, bibliografia receptării lui Dostoievski în România, bibliografia scrierilor lui Dinu Pillat și cea a scrierilor despre Dinu Pillat. Volumul de față încheie seria de autor îngrijită de Monica Pillat și George Ardeleanu, publicată de Editura Humanitas în perioada 2010−2015. „Destinul românesc al operei lui Dostoievski face obiectul nu numai al unei lucrări ştiinţifice de extremă probitate, dar şi al unui veritabil şi (aş zice) captivant roman al «ideii» dostoievskiene. Personajele acestui roman se numesc Duiliu Zamfirescu, N. Iorga, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, M. Sebastian, N. Crainic, Dan Petraşincu, M. Eliade, Paul Zarifopol, G. Călinescu, Tudor Vianu… Performanţa lui Dinu Pillat este de a spune pe un ton detaşat, alb — şi cu o aparenţă de cuminţenie —, lucruri pasionante. El izbuteşte, folosind o tehnică a relatării de tip obiectiv, să provoace curiozitatea, servindu-i în doze mici, savant preparate, întâmplări palpitante, uneori de-a dreptul senzaţionale, cum este aceea, de la începutul cărţii, cu privire la „prima menţiune existentă în publicistica română“ în cazul Dostoievski.“ (Lucian RAICU) „Aşa cum a lăsat-o, neterminată, lucrarea de faţă nu e mai puţin o operă închegată şi solidă, scrupulos pusă la punct, conducând pas cu pas cercetarea pe firul ei istoric până în actualitate. Ca specimen de cercetare ştiinţifică, ea este exemplară prin stricteţea metodei şi prin atitudinea faţă de subiect, care dau stilului lui Dinu Pillat o precizie cvasimatematică şi un ton de aparentă neutralitate, funcţional, interzicându-şi orice efuziune şi disimulându-şi cu extremă grijă participarea personală şi sarcina afectivă (de altfel, de sursă totdeauna pur intelectuală). În stilul acesta de inventar sau de raport, pe care Dinu Pillat l-a adoptat foarte curând, anume de la romanul său Moartea cotidiană din 1945, există o foarte discretă, dar nu mai puţin profundă notă participativă fie de umor detaşat, de amuzament al constatării, fie de simţ al dramaticului, atribute ale unei lucidităţi niciodată tulburate.“ (Al. PALEOLOGU) „Să ne înţelegem: Dinu Pillat nu repudiază modelul francez şi cu atât mai puţin romanul proustian (dovadă nu puţine dintre textele sale). Ceea ce-l nedumereşte pe Dinu Pillat este exclusivismul modelului francez şi, în general, occidental. El încearcă să deconstruiască implicit prejudecata clivajului Est-Vest, roman occidental—roman rusesc (cu complexele de superioritate sau de inferioritate aferente), pledând pentru un model cultural care să încorporeze cele două Europe. Altfel spus, pentru un europenism integrator. Este, cred, şi proiectul ideologic (deocamdată in nuce) care va sta la baza volumului Dostoievski în conştiinţa literară românească.“ (George ARDELEANU)..

Al doilea volum al seriei de autor Dinu Pillat cuprinde un grupaj de proze din perioada 1933-1945, Jurnalul unui adolescent (apărut în 1941), romanele Tinereţe ciudată (1943) şi Moartea cotidiană (1946). Tranziţia dintre aceste două romane ar fi trebuit, în concepţia autorului, să fie făcută de Aşteptând ceasul de apoi, romanul regăsit abia în 2010 şi publicat ca prim volum al seriei.„Tinereţe ciudată este un roman cu final deschis, id est un roman al aşteptării. Latenţele configurate de text se pot concretiza în două moduri extreme. Tinerii pot evolua (sau, mai bine zis, involua) înspre o existenţă statică, inerţială, vegetativă, «plumburie», în care timpul se dilată şi în care nu se întâmplă nimic (ca în Moartea cotidiană) sau pot trece în cealaltă extremă, e drept dinamică, activă, convulsivă, în care timpul se comprimă, a unei Istorii tragice, în care insurgenţa juvenilă («inocenţa cu surâsul ei sângeros», cum ar spune Milan Kundera) poate fi un «preţios» capital la îndemâna oricărei ideologii totalitare (ca în Aşteptând ceasul de apoi). Nu întâmplător acţiunea celor două romane se petrece aproximativ în aceeaşi perioadă. Soluţia de existenţă însă, parafrazându-l din nou pe scriitorul ceh, se află în altă parte...“ (George ARDELEANU)..