Străinul a venit la începutul lunii februarie, într-o zi de iarnă, pe un vânt tăios şi o ninsoare deasă, ultima ninsoare a acelui an, peste păşune, mergând pe jos de la gara Bramblehurst şi ducând un mic portmantou negru în mâna cu mănuşă groasă. Era bine înfofolit din cap până în picioare, iar borul pălăriei sale de fetru moale îi ascundea tot chipul, mai puţin vârful nasului; zăpada i se adunase pe umeri şi pe piept şi adăugase o creastă albă poverii pe care o căra. A intrat clătinându-se în hanul „Trăsura cu Cai” mai mult mort decât viu şi i-a dat drumul portmantoului pe jos.
— Un foc, a strigat el, în numele milei omeneşti! O cameră şi un foc!...