Profesorul Liviu Maior – istoricul prin excelență al Transilvaniei moderne – încheie cu această carte „saga” sa închinată secolului românesc al naționalităților, portretizat în acvaforte pentru anii 1848-1918. Cu abordări mereu incitante, pe tema vag cunoscută anterior a Habsburgilor și românilor, istoricul încoronează ciclul acestei „comedii umane” răsăritene cu „povestea” adevărată a mai mult de jumătate dintre românii de-atunci (ardeleni, bucovineni, basarabeni), participanți fără voie la un „Mare Război” cu doi ani mai lung decât al românilor din Regat și sacrificați pentru țări și scopuri (oficiale) străine lor. Istoricul iluminează astfel o pagină din trecutul nostru care explică magistral cum s-a ajuns la „ora astrală” din 1918, adică în ce fel s-a făurit România Întregită. Cartea arată clar ceea ce cărțile noastre de învățătură spun de secole, că nimic important nu se poate obține fără sacrificii, dar și ceea ce nu prea spun cărțile de-acum, că românii din afara micului Regat au construit, în măsură considerabilă, România Mare. Descins din viața erudită și luptătoare a polihistorilor Școlii Ardelene, profesorul Liviu Maior scrie epopeea facerii României moderne, cu metodele consacrate ale „meseriei de istoric”, proiectând istoria românilor în universalitate. (Ioan-Aurel Pop)
În 1914, liderii statelor europene trăiau într-o iluzie – aceea că războiul modern devenise atât de distrugător, încât niciun beligerant nu putea fi victorios. Costul acestei iluzii a fost enorm, după cum demonstrează și profesorul Liviu Maior, exemplificând cu istoria populațiilor din Bucovina, Basarabia și Transilvania. Ca și veritabilii istorici care scriu cu pasiune și responsabilitate, istoricul Liviu Maior îndeamnă cititorii, dar mai ales pe liderii contemporani să învețe din lecțiile conflagrațiilor mondiale ale sec. al XX-lea cum se construiește cooperarea diversităților, solidaritatea umană și speranța în rațiunea OMULUI. (Vasile Pușcaș)