Doina Jela

Tragedia vieții Ecaterinei Bălăcioiu‑Lovinescu și sfâșietoarea poveste de dragoste dintre ea și fiica ei, Monica Lovinescu – „această dragoste care ne leagă”, după cum repetă cele două ca într‑un canon –, romanul vieții lor în comunism și fresca unei epoci pline de violență și abuzuri.Descriind legătura puternică dintre o mamă – Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu (1887–1960), fosta soție a criticului literar Eugen Lovinescu – și fiica ei – Monica Lovinescu (1923–2008), unul dintre cei mai vocali opozanți ai regimului comunist, stabilită în Franța încă din 1947 –, Doina Jela prezintă ororile regimului comunist, nemilos cu cei pe care îi socotea „dușmanii” săi.Autoarea arată în detaliu cum, în jurul Ecaterinei Bălăcioiu-Lovinescu, o pensionară cu o existență discretă, începând din 1955, Securitatea, ca un păianjen dibaci și neobosit, a țesut o pânză de agenți și informatori și și-a mobilizat toate forțele împotriva „prăzii” sale. Telefonul era ascultat în continuu, iar ieșirile ei zilnice, supravegheate cu mare atenție. S-a recurs la toate metodele: șantaj, amenințări, promisiuni mincinoase, îndemnuri „binevoitoare”. Totul cu un singur scop: ca mama să-și trădeze fiica, cerându-i să revină în țară. Ecaterina Bălăcoiu-Lovinescu a rezistat tuturor tentațiilor, în schimb, a plătit scump: a fost arestată în 1958, condamnată la 18 ani de temniță grea pentru „discuții dușmănoase la adresa regimului democrat” și închisă, la vârsta de 71 de ani, la Malmaison, Uranus, Jilava, Văcărești. A murit la penitenciarul spital Văcărești.„Noua versiune a necesitat note de subsol abundente și două adăugiri, plasate la sfârșitul listei de Anexe a volumului, referitoare la informațiile inedite apărute între timp. Prima este reprezentată de scurtul interviu cu unul dintre descendenții familiei Pleșoianu‑Bălăcioiu, din care provine Ecaterina Bălăcioiu‑Lovinescu, anume nepotul de soră, văr de‑al doilea al Monicăi Lovinescu, doctorul Liviu Mureșan, care trăiește la Cluj. [...] Un alt aspect al noutăților apărute în cei 18 ani trecuți de la prima ediție îl privește pe Virgil Ierunca. [...] Documente descoperite în arhivele Securității inaccesibile la data când eu am scris cartea au scos acum la iveală josnica presiune exercitată de Securitate asupra familiei Untaru. Documentele găsite de Clara Mareș [...] sunt adăugate tot în Anexe. Încărcătura lor emoțională este cu totul specială, iar ele întregesc portretul lui Virgil Ierunca și îi conferă acestuia, prin discreția, devotamentul, dragostea și sprijinul lui, o aură luminoasă.” Doina Jela, Câteva precizări la a treia ediție..

Un roman inchinat memoriei, in care povestea unei familii dobrogene ne poarta de la mica la marea istorie.Roman cu tenta autobiografica despre bunicii si parintii naratoarei si o intreaga comunitate de nationalitati diferite (greci, bulgari, turci, romani) traitoare in localitatea dobrogeana Vadu (numele de azi al satului Carahorman/Caraharman). Povestile acestei familii se deruleaza de-a lungul istoriei pana in prezent, redescoperite de naratoare prin intermediul Caietului unchiului sau, care si-a pus pe hartie, la indemnul acesteia, memoriile. Naratiunea ne poarta in cercuri concentrice de la mica la marea istorie, uneori ratacindu-ne, alteori privind lucrurile din unghiuri diferite ca sa ajungem, in cele din urma, dupa trairi intense, la cuibul din inima ei, al mamei, al bunicii, al acestei localitati fabuloase, un Macondo la malul marii. Titlul, care-mi place grozav, Cuibul din inima ei, a plutit asa, pe deasupra apelor, multa vreme, fara vreo legatura aparenta cu mormanul de poze, fise, documente... de fictionalizat. - Doina Jela, Interviu realizat de Cristian Patrascoiu, Revista 22 De cate ori am chemat-o pe Doina Jela in platoul de televiziune, am regretat ca am vorbit prea putin despre literatura si mai mult despre istorie, trauma, comunism. Cu acest roman autoarea devine intai de toate prozatoare si modifica ierarhiile curente ale literaturii. Un roman puternic si care se citeste pe nerasuflate. Pentru care va trebui sa ma gandesc la un "Mic dejun..." filmat si dedicat in intregime cartilor ei de fictiune. - Daniela Zeca-Buzura..

Scriitoarea Doina Jela și-a publicat însemnările zilnice din perioada comunistă încă de la jumătatea anilor 1990, dar, în același timp, a continuat să-și noteze în jurnal diverse întâmplări. Acum, la peste două decenii, s-a hotărât să publice notițele din perioada 19 septembrie 1989 – 30 decembrie 1995, anii unor mari prefaceri politice, sociale și economice pentru România și, de fapt, pentru întreaga Europă Răsăriteană. În jurnal se regăsesc atât informații despre viața culturală a Constanței, unde locuia pe atunci, cât și notații despre intelectuali de prestigiu cu care a intrat în contact imediat după Revoluție. Este o carte despre anii tranziției, cu referiri la fețele noi din politica internă și crizele din 1990 (conflictul de la Târgu Mureș, protestele din Piața Universității, Mineriada, alegerile din „Duminica orbului”) și cu numeroase reflecții bazate pe lecturi din domenii vaste (filosofie, religie, științe politice, psihologie politică) și din autori interziși până atunci în România.„Multe notații din paginile de mai jos nu mă avantajează, în perspectiva timpului, deloc. Chiar deloc. Am optat să le păstrez totuși, ca pe o fișă clinică, în fond, și Telejurnalul de noapte (TJN) tot o fișă clinică fusese, de data asta a unui adevărat tur de forță. Anii 1990–1995 reprezintă intervalul de timp în care într‑un ritm rapid s‑a produs inversul spălării mele pe creier operate de regim pe durata celor treizeci de ani de bombardament ideologic, i‑aș zice chiar iradiere ideologică. Am ales totuși, pentru a amenda acea imagine, soluția notelor de subsol, o manieră de a «dialoga» cu mine însămi, la distanța de treizeci de ani, ca un fel de dialog al psihoterapeutului de azi cu pacientul încă nevrotic sau pe cale de a ieși din nevroză, de acum treizeci de ani. Și cu multe‑multe note de lectură, rezumate de‑a binelea, plicticoase și puerile până și pentru mine. Deși aveam la Revoluție, marea cotitură din viața noastră (a unora dintre noi fractură…), treizeci și opt de ani!..

Volumul a stat la baza filmului Dupa-amiaza unui torționar, regizat de Lucian Pintilie în 2001 și nominalizat la premiul „Leul de Aur”.„Un unicat în memoria postcomunistă. Rareori o astfel de indicație – de gen mai curând publicitar – a sunat mai just. [...] Cu acest Drum al Damascului Doina Jela ne oferă o triplă surpriză: torționarul Securității, Franț Țandără, descrie torturile în care se specializase, ia asupră-și partea lui de vină, implică sistemul communist comanditar al ororii și mai ales (aici unicatul este incontestabil) cere să fie judecat într-o țară care, de-a lungul a zece ani de tranziție, nu și-a găsit înca judecători și tribunal.” Virgil Ierunca, România literară, nr. 7, 1999„Drumul Damascului e o carte importantă nu doar prin extraordinara impresie pe care ți-o lasă documentul, ci și prin revelarea cu probe indubitabile a modului de funcționare a sistemului represiv comunist. În perversiunea lor infinită, securiștii știau să-și găsească aliați dintre cele mai nefericite și decăzute elemente ale societății. Spre a-și păstra mâinile curate, ei făceau apel la indivizi pe care tot ei îi aduseseră în starea de subanimalitate, creându-le reflexul conditionat al urii și violenței. Astfel de indivizi există și astăzi, ei trăiesc printre noi și, cum spune Frant Țandără, vor muri cu capul pe propria pernă.” Mircea Mihăieș..