Dacă tu ai uitat, distinse domn, îţi amintesc eu: sunt soţia ta.“ Astfel începe scrisoarea pe care Vanda i-o scrie soţului ei care a plecat de acasă, lăsând-o pradă unei furtuni de furie neputincioasă şi unor întrebări cărora nu le găseşte răspuns. S-au căsătorit de tineri la începutul anilor şaizeci, din dorinţa de a fi independenţi, dar apoi lumea din jurul lor s-a schimbat, şi faptul că la vârsta de treizeci de ani au o familie de întreţinut devine un semn de rămânere în urmă, mai degrabă decât de autonomie. El s-a stabilit acum la Roma, îndrăgostit de graţia blândă a unei necunoscute, alături de care zilele sunt mereu vesele, iar ea a rămas în Napoli cu copiii lor, măsurând tăcerile îndelungate şi amploarea înstrăinării.
Domenico Starnone ne oferă o poveste emoţionantă şi intensă, povestea unei evadări, a unei întoarceri, povestea tuturor eşecurilor, cele care par insurmontabile şi cele care ne însoţesc o viaţă întreagă. Noduri este un roman provocator şi fascinant despre căsnicie şi familie, scris de unul dintre cei mai de succes autori italieni contemporani.