O carte despre grație, delicatețe, noblețe și modestie, despre iubire și discreție, loialitate și multe alte lucruri simple din trecut care dau vieții o savoare pe care astăzi o căutăm. Și uneori ne place să credem că am găsit-o.
Cum ar fi dacă nu am mai încerca nebunește să strălucim ori să învingem cu orice preț într-o societate în care lăcomia și competiția au devenit normă și individualismul contemporan se reduce la un trist narcisism?
De ce copiii din trecut erau mai naivi, mai spontani și mai puri decât cei de azi? Pentru că probabil și părinții lor erau la fel. Pe atunci nu se punea problema să fii mereu învingător, să domini orice competiție, ci oamenii își doreau, pur și simplu, să fie doar fericiți.
Fericirea pe care societatea de consum ne-o „vinde“ sub aparența plăcerilor și a libertății nu este altceva decât o capcană teribilă care, într-un ritm din ce în ce mai accelerat, ne transformă într-o specie de roboți, într-un fel de monștri nu cu două capete, ci cu două creiere: unul uman și celălalt „cu inteligență artificială“. Nu e prea târziu să dăm în marșarier, dar trebuie să ne grăbim, ca nu cumva să ajungem în punctul în care nu vom mai putea nici măcar să sperăm la această întoarcere. O întoarcere într-o epocă în care viața nu era atât de lacomă și de grăbită după deșertăciune.
Discreția, delicatețea, grija de a nu-i deranja pe ceilalți, de a nu rămâne niciodată dator, iată calitățile pe care ar trebui să ne străduim să le transmitem și generațiilor actuale!
Pentru a ajunge la un soi de perfecțiune morală, Benjamin Franklin a alcătuit o „cartă“ cu treisprezece virtuți: temperanța, tăcerea, ordinea, statornicia, frugalitatea, efortul, sinceritatea, dreptatea, moderația, curățenia, liniștea, castitatea și smerenia. În mare măsură, această „cartă“ continuă să fie valabilă și în zilele noastre, deși unii dintre termenii folosiți de Franklin, precum „castitate“ și „statornicie“, sunt puțin demodați. Firește, nu putem să negăm că progresul științei și al tehnologiei au dus la ameliorarea condițiilor de viață și au făcut să prospere traiul din țările dezvoltate, dar, în același timp, trebuie și să recunoaștem că acest progres s-a dovedit a fi vectorul unei profunde angoase.
