În regatul bătrânului Tempus, Domnișoara Poimâine nu e deloc mulțumită.
De mult, tare de mult, bătrânul Tempus și-a împărțit regatul între cei trei copii ai săi: Domnului Azi i-a dăruit Prezentul, Doamna Ieri a primit Trecutul, iar Domnișoarei Mâine i-a rămas Viitorul. Și toate lucrurile erau așezate: Domnul Azi trebăluia grăbit toată ziulica, doamna Ieri aranja cu grijă în dulap borcane cu amintiri, Domnișoara Mâine făcea baloane de săpun în care punea întâmplări ce încă nu s-au întâmplat, iar Timpul curgea exact așa cum trebuie – nici prea repede, nici prea încet. Dar Domnișoara Poimâine nu era deloc mulțumită. Ea voia să se facă mare cât mai repede. Ajutată de afurisita de vrăjitoare Niciodată, mica răsfățată s-a agățat de limbile ceasului din vârful turnului și a început să le învârtă. Iar Timpul a început să curgă cu o viteză amețitoare și în întreaga lume s-a creat haos: te trezeai într-o dimineață de vară și până seara se făcea iarnă. Iar copilăriile tuturor copiilor treceau într-o clipită, și asta era foarte trist...
Dar nu vă fie teamă, e un basm și știți că ele se sfârșesc întotdeauna cu bine!
Întrebată unde ar merge prima dată dacă ar putea călători pe tărâmul lui Tempus Întâiul, Cristiana Radu, ilustratoarea volumului, răspunde: „I-aș face o vizită Doamnei A fost Odată și aș sta la povești, la un ceai cu iasomie. Știu că timpul actual se derulează pe (foarte) repede înainte, mai grăbit chiar decât Domnișoara Poimâine, mie însă îmi place să ascult povești de demult, degustate în tihnă, alături de cineva care știe să le depene. Și îmi place să mă uit la «azi» ca printr-un ochean fixat într-un timp îndepărtat - atât de îndepărtat, încât poveștile lumii noastre devin, pentru o clipă, la fel de stranii și de greu de înțeles ca și un univers străin populat de extratereștri.