Douăsprezece povestiri călătoare

„Efortul de a scrie o povestire este la fel de intens că la începutul unui roman. Căci în primul paragraf al unui roman trebuie definit totul: structura, ton, ritm, lungime și uneori chiar și caracterul vreunui presonaj. Restul este plăcerea de a scrie, cea mai intimă și solitară care se poate imagina, și dacă nu-ți petreci restul vieții corectându-ți cartea e fiindcă aceeași rigoare de fier care e nevoie că s-o începi se impune și că s-o termini. Povestirea, în schimb, nu are nici început, nici sfârșit: se leagă sau nu se leagă.” (Gabriel Garcia Marquez)