Dumitru Crudu

Ora cinci și șapte minute este ora la care a început războiul din Ucraina. Printr-o serie de proze de acută observație a realității, în care se întâlnesc tandrețea și absurdul, emoția și violența extremă, cartea surprinde spiritul războiului, al cruzimii și cinismului din spatele deciziilor care afectează viețile oamenilor obișnuiți, uneori distrugându-le pentru totdeauna. Cu prelungiri în istoria recentă sau mai îndepărtată a Republicii Moldova, Ora cinci și șapte minute e totodată un exercițiu eliberator și o cronică lucidă despre consecințele dintotdeauna ale războiului, camuflate sub forma restituirii existenței lui Alexandru, pasionat profesor de istorie, din copilăria sa de la Flutura până la moartea lui neașteptată.„În prima dimineață de război, mi-a telefonat un prieten, speriat că Putin o să ne atace și pe noi. Îi tremura vocea și se bâlbâia la telefon. Nu știa ce să facă. Îmi spuse că toţi prietenii lui care aveau mașini au plecat deja spre vamă. Avea și el mașină, dar se temea că cei care fugeau cu mașinile vor fi lichidați primii. De asta, nici nu știa ce să facă. Dar nici să rămână nu voia. Amicul meu intrase în panică. Or rușii tocmai asta și urmăreau. Să bage frica în noi pentru a ne învinge mai uşor.Plecăm? Te iau cu mine! mi-a zis. Nu, eu o să rămân. Și nu ți-e frică? Ba da, îmi este.Opțiunea mea i se părea o nebunie. Cum să rămâi, când ai putea să fii ucis în orice clipă? Până spre seară, ajunsese la Budapesta, iar a doua zi era deja la Roma. Eu însă am rămas. Cât a călătorit pe drum, eu mi-am scris primele proze din carte. Scriindu-le, mi-am în­vins frica. De care el nu a putut să scape nici peste mări și țări. De asta îmi este atât de scumpă această carte: pentru că m-a ajutat să-mi înving frica.“..

O istorie personală, reconstituită într-un puzzle existențial, ce are ca laitmotiv data de 28 iunie, se suprapune peste cele mai importante momente din istoria Basarabiei. Povestea lui Mihai Mihailovici, recompusă fragmentar, din momentele cel mai acute ale vieții sale, e o cronică indirectă a unei lumi aflate într-o permanentă frământare – oglindă a felului în care Marea Istorie copleșește și distruge destine individuale –, scrisă ca o farsă întunecată, cu momentele ei de umor și de speranță.„Ceea ce am încercat să fac în acest roman, care începe pe 28 iunie 1940, când se naște la Chișinău Mihai Mihailovici Lebădă, și se termină pe 28 iunie 2018, când acesta va fi înmormântat la București, a fost o cronică a familiei Lebădă-Ciuntu întinsă pe o perioadă de optzeci de ani, vreme în care Basarabia a fost ocupată de sovietici, a trecut prin cel de-al Doilea Război Mondial, a fost afectată de o foamete sinistră, a cunoscut deportările și sovietizarea cu forța, și-a recăpătat independența, a fost învinsă în războiul ruso–moldovenesc din 1992 și a intrat într-o criză profundă din care încă nu a reușit să-și revină nici azi. Romanul meu e fracturat într-o multitudine de texte, și fiecare dintre ele se desfășoară doar pe 28 iunie, ca în cartea sau în filmul acela celebru, știți voi care. E romanul unei singure zile și a patru generații de basarabeni.”  (Dumitru Crudu)..