Romania, dupa doua decenii de tranzitie. Artemis, un tanar poet inovator, idealist si introvertit este angrenat in masinaria electorala a lui Mircea Vesminteanu, liderul partidului de centru si candidat la presedintie. Treptat, in ciuda unei aversiuni declarate fata de sfera politicului, poetul devine „consultantul estetic“ si totodata protejatul lui Vesminteanu, dornic, acesta din urma, sa isi atraga sustinerea intelectualilor printr-un discurs progresist, de factura noua. Din aceasta postura, Artemis cunoaste nu doar bonzii politici ai momentului, ci si femeile din viata charismaticului presedinte de partid: Sorana, fiica superficiala si libertina a acestuia, Beatrice, voluptoasa amanta a politicianului, sefa fundatiei culturale a partidului, si eterica Divi, seducatoare de profesie. O casta obisnuita sa ocupe lojile societatii, pentru care manipularea si lipsa oricarui scrupul civic, dar mai ales moral, reprezinta insesi premisele puterii. O casta pe care Artemis o asimileaza prin revelatii fragmentare, deplangand „absenta sufletului de la marile festinuri ale naturii (sale) umane“...

„Candva, dupa izgonirea din Paradis”, cel mai recent roman al scriitorului Dumitru Popescu abordeaza o tema bine-cunoscuta- iubirea-, insa dintr-o perspectiva originala, data de varsta protagonistilor, aflati la varsta senectutii. Vichi si Stere sunt doi eroi atipici, care refuza sa accepte ideea atat de inradacinata ca viata in toata plenitudinea ei nu poate fi traita decat in tinerete si la maturitate, iar batranetea nu reprezinta decat o cadere in resemnare, in asteptarea inevitabilului sfarsit.Dumitru Popescu este un scriitor prolific, in palmaresul sau literar inscriindu-se romane, volume de poezie, eseuri, memorialistica si jurnal international...

„Domnul Dunăreanu privește înapoi către viaţa sa și analizează, pe rând, orașul în care s-a născut, cu grădină publică, legătura cu soţia lui Zenaida, călătoriile pe care le-a făcut peste tot în lume, și relaţia cu efemerul, aceasta din urmă cel mai greu de pătruns. „Viaţa a fost un maldăr de întâmplări. Ce le-a determinat? Succesiunea lor din ce derivă?Îngrămădirea de fapte, alcătuind existenţa unui om, e expresia unui program? Sau a întâmplării? Totul se produce în virtutea unor determinări intrinseci naturii noastre? În virtutea procesului biologic de creștere și descreștere? Toate etapele de vârstă impun ceva.Copilăria: gângăveală, mersul de-a bușilea, învăţarea limbajului, supunerea voinţei părinţilor, voinţei dascălilor, învăţatul citirii și scrierii, tot felul de «știinţe»... La rândul lor, adolescenţa, tinereţea: complexul senzorial, care direcţionează încolo și încoace, revolta împotriva disciplinei, exersarea unei linii fundamentale a mecanismului social, aceea de persoană civică. Cine nu știe ce determinări aduce maturitatea: răspunderile familiale, creșterea copiilor, exercitarea profesiunii, câștigarea existenţei... Cum a fost generat mormanul de întâmplări ce au constituit viaţa sa? Ca expresie a voinţei proprii, a unui ţel conștient, urmărit cu osârdie și severitate? Unde ești tu, cel genuin, în toate acestea? Unde e în ele voinţa ta lucidă, cu bătaie lungă?” (Dumitru Popescu, Cătând în urmă, istovit, spre omul poliedric)..

“– Manuela, ce ramane despuiat si parasit ori incotro am lua-o, oricat am rataci intre punctele cardinale? Luciul marilor si al oceanelor. Pustia apei, care e cea mai trista, in infinita si inutila ei seninatate. Ea ramane mediul planetar etern nelocuit de om. Cu aceasta goliciune lichida ma asemui eu. Cu singuratatea marilor. Unde nu vezi nimic altceva decat mutele drapele ale solitudinii falfaind in nemarginire.”..