Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane

Dumitru Radu Popescu în labirintul mitologiei contemporane

Constantin Cubleșan
  • 3490 lei
În stoc

Wishlist

Dumitru Radu Popescu propune un autentic sistem mitologic al actualității noastre labirintice (numeroase personaje traversează opera dintr-o carte în alta, dintr-un subiect în altul), o mitologie a decăderii morale, a maculării conștiințelor sub semnul unui destin impus deasupra voinței lor, deasupra felului lor de a fi, de a gândi. De a se comporta. Este o mitologie a maculaților de și în istorie, a măscăricilor tragici dintr-un context existențial al pervertirii și dedublării conștiințelor (…) D.R. Popescu este una dintre cele mai originale voci pe care scrisul românesc le-a dat în perioada de după cel de al Doilea Război Mondial și, nu mă îndoiesc, una dintre cele mai distincte personalități ale prozei actuale din circuitul mișcării literare europene și nu numai. (Constantin Cubleșan)


Constantin Cubleșan (n. 1939). Critic și istoric literar. Prof. univ. dr., conducător de doctorate în specialitatea Literatura română, la Universitatea „1 Decembrie 1918” (Universitate de Stat), Alba Iulia. Din 1964 este membru al Uniunii Scriitorilor din România. I s-au decernat premii literare şi distincţii culturale (între care: Medalia jubiliară „Mihai Eminescu”, 2000; Medalia „Meritul cultural” Cls. I. În grad de ofiţer, 2004). În 1999 i s-a acordat titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Cluj-Napoca.
Volume de critică și istorie literară (selectiv): Opera literară a lui Delavrancea (1982), „Luceafărul” și alte comentarii eminesciene (1998), Caragiale în conștiinţa critică (1999), Eminescu în oglinzile criticii (2001), Clasici și moderni – studii critice (2003), Eminescu. Ciclul schillerian (2006), Ion Creangă în conștiința criticii (2006), Din Mansarda lui Cioran (2007), Pavel Dan – Prozatorul Câmpiei Transilvane (2007), Lucian Blaga – Zece ipostaze teatrale (2011), Nuvelistul Rebreanu (2012), Opera literară a lui Nicolae Filimon (2013), Mihail Sadoveanu. Actualitatea în rezonanță istorică (2013), Urmuz în conștiința criticii (2014), Eminescu în exegeze critice (2014).


Etichete: Dumitru Radu Popescu, în labirintul mitologiei contemporane, Constantin Cubleșan, Editura Scoala Ardeleana, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

Autentifică-te sau Înregistrează un cont nou pentru a putea scie o opinie

V-ar putea interesa și...


Eugen Ionescu în luminile avanscenei

Eugen Ionescu în luminile avanscenei

Constantin Cubleșan


3500 lei


Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.