Au trecut aproape șase decenii de la evenimentele din Cruciada mașinilor, cele mai sângeroase ale Jihadului Butlerian.
După lupte nesfârșite, planetele sunt eliberate una câte una, iar oamenii încep să întrezărească, plini de speranță, finalul tiraniei seculare a mașinilor gânditoare.
Din păcate, Omnius mai are o carte de jucat: răspândește virusuri letale prin toată galaxia, decimând populații întregi. Din nou, totul pare pierdut și ultima șansă a omenirii se joacă la Corrin.
În cea mai mare bătălie din istorie, oamenii și mașinile se vor confrunta pentru ultima dată.
„Înconjurat de cei care mureau în chinuri, de gemete și de toată gama de implorări, Erasmus îl înregistra, sârguincios, pe fiecare dintre subiecții experimentului, cu aceeași grijă. O cerea acuratețea științifică. Retrovirusul ARN mortal era aproape gata să fie lansat. Abia venise de la ultima dintr-o serie de întâlniri cu Rekur Van, în cadrul căreia discutase cele mai bune metode pentru răspândirea molimei. [...]. Van era obsedat de posibilitatea de a-și regenera membrele, dar robotul avea alte priorități. [...] Îmbrăcat într-una dintre robele lui elegante favorite, de data asta de un albastru intens, Erasmus trecea dintr-o cameră în alta, păstrând pe fața de metalfluid un zâmbet plăcut. Rata de infectare era de aproape 70%, iar mortalitatea anticipată – de 43%. Mulți dintre cei care se însănătoșeau rămâneau totuși permanent infirmi [...]. Firește, paranoia și comportamentul irațional erau simptome previzibile ale virusului. [...] Erasmus se simțea mândru de realizările sale. Era ușor să creezi o boală care să omoare aceste fragile ființe biologice. Secretul era să găsești una care să se răspândească repede printre oameni, să ucidă un procent mare de victime și să fie aproape imposibil de vindecat. Robotul și colegul lui tlulaxa se opriseră asupra unui retrovirus ARN modificat genetic, care se răspândea prin aer și care, deși oarecum vulnerabil în mediul exterior, era transmis cu ușurință prin membranele mucoaselor sau prin rănile deschise.“
