Primul volum din seria PUTEREA CELOR TREI
„Vor fi trei, neam din neamul tău, care țin în labe puterea stelelor” – aceasta este profeția care marchează noua etapă din aventura fascinantă a clanurilor de pisici sălbatice.
Motanul cu blana de culoarea flăcărilor, cel mai îndrăgit erou al primelor două serii din colecția PISICILE RĂZBOINICE, se trezește brusc din somn. Ați ghicit, este vorba despre Stea de Foc. Dar, altădată neînfricat, marele lider al Clanului Tunetului este acum cuprins de teamă. Respiră ușurat abia după ce i se clarifică în fața ochilor zidurile de piatră ale vizuinii lui din valea de lângă lac. Blana roșcată i se încălzește sub razele soarelui, dar amintirea visului nu îl părăsește.
„Loialitatea ta va fi pusă la încercare din greu”, îi spusese în vis bătrânul motan din Clanul Stelelor. „ Uneori, destinul unei singure pisici nu coincide cu destinul întregului clan”, adăugase acesta. Tot atunci, îi transmisese lui Stea de Foc un mesaj care părea de neînțeles: „Vor fi trei, neam din neamul tău, care țin în labe puterea stelelor”. Când a fost făcută strania profeție, fiicele lui nu se născuseră încă. Clanurile de pisici încă trăiau în pădure. Profeția l-a însoțit pe Stea de Foc pe tot parcursul lungii călătorii prin munți până la noua casă de la malul lacului. Iar la fiecare lună plină, i-a reapărut în vis. De data aceasta, simte însă că profeția este pe cale de a se împlini. Cei trei au sosit…
Labă de Laur, Labă de Gaiță și Labă de Leu sunt nepoții lui Stea de Foc. Iar povestea ia o nouă întorsătură, pe măsură ce ies la iveală talentele și puterile lor ieșite din comun. Pe de altă parte, îndoielile și secretele îi urmăresc la tot pasul. Previziunile sumbre pare că nu părăsesc niciodată clanurile. De data aceasta, însuși codul războinicilor este în pericol. Au cei trei tineri ucenici puterea de a ajuta clanurile să supraviețuiască?
„O carte plină de suspans, pentru toți cei care se întreabă ce visuri de grandoare nutrește motănelul de pe preșul de la ușă.” Publishers Weekly
„După ce citești Pisicile Războinice, nu mai ai încredere nici măcar în Motanul Încălțat.” Kirkus Review
Pisicile Războinice au apărut pe lista „New York Times” a celor mai vândute cărți și au fost nominalizate pentru o multitudine de premii literare.