2 prieteni + o investigație detectivistică = Ditamai harababura
Privită prin ochii lui Rico și ai lui Oskar, realitatea arată de-a dreptul înfiorător. Ba nu, fascinant, pentru că seamănă cu vafele suedeze de la desert, care au în interior o mulțime de inimioare, iar pe deasupra cireșe și zahăr pudră, de parcă inimioarele ar fi sângerat, apoi ar fi fost acoperite cu un strat de nea.
Rico este un băiat obișnuit. Asta dacă nu băgăm în seamă problemele lui atunci când trebuie să decidă care e stânga, care e dreapta și alte câteva chestii simple. Din cauza asta, toată lumea îl consideră un puști „misterios dotat”, dar este un geniu când vine vorba de depistarea unor detalii deosebite. Oskar este cu adevărat un puștiulică supradotat, cu o anxietate pe măsura IQ-ului. „Inimile frânte” continuă în mod savuros aventurile stranii și emoționante din volumul „Umbrele misterioase”, așa cum au fost ele consemnate de Rico în jurnalul său.
De data aceasta, mama lui Rico dă de bucluc, iar cei doi puști îi sar în ajutor. Bineînțeles, în încercarea de a o salva, intră într-o încurcătură de zile mari. Hârciogi cu dinți ucigași, o crescătorie de pietre și o mulțime de inimi frânte – Rico și Oskar trebuie să facă mai mult decât o investigație detectivistică. Dar așa e viața! Sau, cum a învățat Rico să spună: SELAVI!
Din jurnal nu lipsesc nici propriile definiții ale lui Rico pentru lucrurile sau fenomenele care îl înconjoară: „MEDITERANA GRECEASCĂ: Egeea. Marea Mediterană mai există și în alte locuri, dar așa se numește acolo. Într-un loc care se cheamă Gibraltar, ea se varsă în Atlantic. Pe stânci stau niște maimuțe și se uită în zare, nimeni nu știe de ce. Probabil că se întreabă de ce nu există Marea Dreaptă și nici Marea Stângă. Doar cea de Mijloc. Adică Medie. Adică Mediterană. E un loc ciudat.”
„Andreas Steinhöfel este unul dintre cei mai buni autori de literatură pentru copii și tineri pe care îi are Germania.” - Die Zeit
Romanul este presărat cu ilustrații realizate de Peter Schössow, unul dintre cei mai prestigioși ilustratori germani.