Un poem tulburator despre depresia mamelor si efectele ei asupra copiilor, ilustrat senzational.
"Mi-ar fi placut sa fi citit asta cand aveam 14 ani. Si mai ales mama mi-ar fi placut s-o citeasca" a spus cineva care a vazut textul cu ceva vreme inainte de publicare. Intr-adevar, e uluitor felul in care, in putine cuvinte, Corina Dascalu construieste un text atat de puternic. Depresie, frica, anxietate, nevoia de iubire a unui copil care se face un mic ghemotoc de teama atunci cand mama lui isi iese din forma ei obisnuita - "ochi caprui ca doua castane dulci, lucioase (...) maini puternice, dibace, cu care imblanzeste aluaturi" -, ii cresc dinti mari si aspri, limba i se despica si n-o mai poti intelege. Nu stii niciodata ce duce la transformarea asta si inveti sa te faci mic si usor, ca un bulbuc de sapun, nu te smiorcai, zambesti chiar daca-ti vine sa plangi. Cine, cine e mama? Mama e un Nustiuce...
O poveste care sapa adanc in tine, transpusa in imagini
