Te-ai întrebat vreodată cum ar fi dacă ai putea trece granițele timpului? Dacă ai putea călători în trecut, dacă ai putea întâlni eroi sau oameni simpli din alte vremuri, ce i-ai întreba? Ce ai vrea să afli de la ei? Ai vrea să te învețe cum să câștigi mereu competițiile cu colegii tăi? Sau ai vrea, mai degrabă, să-ți dezvăluie secretele magice ale iubirii? Ai vrea să-ți ofere putere, inteligență, viclenie? Sau, poate, înțelepciune? Și, dacă ai putea învăța din trecut, cum crezi că ar arăta viitorul tău?
Toate aceste întrebări sunt și ale lui Răzvan. El caută răspunsuri pentru ele în vremuri trecute, vorbind cu soldaţi din Antichitate, cu artişti renumiţi, cu voievozi, fiind martor la lupte şi momente memorabile din istoria românilor. Istoria lui este, poate, și a ta! Află-i secretele, pentru a putea să-ţi răspunzi și întrebărilor tale!
„Cred că premisa de la care am pornit în scrierea cărții sau cel puțin una dintre premise este tocmai aceasta: mă înspăimântă perspectiva unei lumi din care lipsesc cărțile tipărite, în care nu mai există biblioteci, instrumente de scris și miros de cerneală, cel puțin de cerneală de tipar. Nu mi-ar plăcea să trăiesc într-o astfel de lume și cu siguranță, în viața mea, nu voi ajunge să o cunosc. Nu înseamnă însă că această lume nu va exista și că nu va fi una mai bună decât cea de acum.ˮ (Horia Corcheș)