În Țara Câmpiei de Aur, războiul e o formă de viață. Oaste după oaste o atacă neîncetat, de nu-i mai poate trece nimeni hotarele. În vâltoarea săgeților își face apariția un copil cu părul blond în ai cărui ochi mari e cuprinsă toată blândețea din lume: Puf de păpădie ar vrea să răstoarne rostul oștenilor și să le transforme vrăjmășia în omenie. Măcar de ar găsi arma specială care poate înmuia inimile războinice.
„Tare greu mai era pe-atunci să stea pacea cât veacul. Că unora le-ardea talpa să bată țări și mări cu tolba plină de săgeți purtătoare de moarte. Așa se face că un neam vecin cu țara de care vă spun căuta mereu pricină de război: ba că zidurile lor ar umbri ogoarele din preajmă, ba că soarele stă prea mult la ei și din pricina zidurilor apune mai devreme la ceilalți și câte și mai câte. Și, pe-atunci, războaiele țineau cât o viață de om, ba și mai mult.”
