Philip Jenkins este profesor de istorie la Baylor University din Statele Unite și codirector al programului de studii istorice ale religiei din cadrul Institutului de studii ale religiei al aceleiași universități. În același timp, este și Edwin Erle Sparks Professor of Humanities Emeritus la Pennsylvania State University.
În trecut a predat drept penal la Pennsylvania State University. Este autor al unui impresionant număr de volume care abordează o varietate de subiecte în domeniul istoriei, dreptului și religiei și desfășoară o intensă activitate publicistică.
„Scrierile de istorie bisericească au faima că ar fi partinice, influenţate (inevitabil?) de confesiunea şi, eventual, de obligaţiile contractuale ale autorului. Dacă este sau nu aşa, nimeni nu o poate spune cu mâna pe inimă. Cartea lui Philip Jenkins oferă însă o istorie a creştinismului narată de pe poziţia uimirii istoricului care, după ce i-a frecventat pe clasicii istoriei Bisericii, descoperă acum, prin mijlocirea documentelor, zone întinse ale vechii creştinătăţi, mai ales siriacă, despre care până acum ori nu s-a spus nimic, ori tot ceea ce s-a spus este deformat. Tocmai acest deficit de optică şi informaţie îşi propune Jenkins să-l corecteze în captivanta sa Istorie pierdută – dar, iată, regăsită – a creştinismului.“ - Ierom. AGAPIE CORBU
„Cartea lui Philip Jenkins este un tur de forță de recuperare și reconstrucție istorică, o operă de restaurare științifică care stabilește un echilibru de mult necesar în istoria creștinismului.
O poveste relatată în stil alert și lucid.“ - LAMIN SANNEH, profesor la Yale University
Istoria pierdută a creștinismului de Philip Jenkins oferă o perspectivă revoluționară asupra istoriei Bisericii creștine. „Mileniul de Aur al Bisericii din Orientul Mijlociu, Africa și Asia“ explorează formarea și dispariția celor mai influente Biserici creștine timpurii din China, India și din Orientul Mijlociu, care au avut cele mai apropiate legături istorice cu Iisus Hristos și au reprezentat expresia dominantă a creștinismului de-a lungul întregului prim mileniu. Remarcabilă poveste autentică a sfârșitului acelor instituții care au dat formă atât Asiei, cât și creștinismului așa cum îl cunoaștem noi astăzi, Istoria pierdută este o operă importantă și capabilă să stârnească multe polemici de știință a religiei și ar fi foarte bine ca avertismentul pe care îl lansează să fie ascultat.