Lucrul de căpătai asupra căruia revine Părintele Simeon în această carte este acela al lepadarii de sine și al urmării lui Hristos. Ceea ce se cere omului nu este să frământe cu mintea lui prea mult, să nădăjduiască în strădaniile lui, oricâte vor fi fiind, ci tocmai să iasă din captivitatea propriei sale minți, din nadajduirea în propriile sale puteri și eforturi, din propria să judecată, din propriile sale criteria, și să meargă după Hristos, să se așeze în ceață celor merg după El, Îi urmează Lui. Omul nu va reuși să se îmbunătățească singur. Gestul esențial pe care trebuie să-l facă este tocmai acela de a părăși iluzia că poate să facă el ceva pentru sine și de a se încredința lui Hristos, așa cum este, păcătos, căzut, neputincios, slăbănog. Să spună: Doamne, vin și eu după Ține. Răspund chemării Tale care a zis: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu va voi odihni pe voi“ (Matei 11, 28).
„Nu slujește la nimic dacă fiecare dintre noi trăiește după legea lui, dacă aparține propriului sine și își duce așa, pur și simplu, zilele. Grijă noastră mare este să trăim bine, așa cum vrem, așa cum ne place, iar relația noastră cu Dumnezeu reprezintă doar un simplu lucru în viață noastră. Greșeală. Mare greșeală! Lucrurile sunt mult mai serioase. Dacă nu ești adevărat, dacă nu ai înlăuntrul tău adevărul, dacă nu știi de unde vii și încotro te îndrepți, de ce exiști, ce faci, care e menirea ta, atunci ce noimă mai are viață ta? Din păcate cam așa este omenirea, nu știe ce i se întâmplă. Cu durere în suflet spunem așa ceva. Însă aproape că ceilalți sunt și creștinii, și creștinii sunt oameni ai acestei lumi, nu sunt oameni ai lui Dumnezeu. Mai corect ar fi să spunem că puțini sunt aceia care L-au găsit pe Dumnezeu și trăiesc după voia Lui. Este o mare problema această, frații mei. Este un mare păcat să lumineze soarele, iar tu să nu-l vezi, să lumnineze soarele, iar tu să nu te încălzești; să existe ziua, iar tu să trăiești numai în întunericul nopții; să fie aer, și tu să nu poți să-l tragi în piept. Păcat.“ - Arhim. Simeon Kraiopoulos
