Suferinta expusa pe un ton jubilatoriu, ca intr-o exorcizare tarzie.
Cartea Gabrielei Gheorghisor e un catalog al traumelor constiintei care si-a asumat cu luciditate, cu un fair-play deconcertant si cu o eleganta indoliata vicisitudinile vietii. Ca intr-o oglinda carnivora, povesti de dragoste, visuri esuate, drame provocate de disparitia celor dragi se organizeaza intr-o panorama psihedelica centrata pe istoria, irecuperabila in datele ei primare, a unui suflet destramat. Suferinta e insa expusa pe un ton jubilatoriu, ca intr-o exorcizare tarzie, fara urma de resentiment si fara dorinta de razbunare. Eul liric intelege ca are de platit pretul singuratatii si o face cu o voluptate in care simti o imensa dorinta de eliberare. Revansa asupra destinului se traduce in inscenarile lirice cu parfum livresc de psihanaliza - retrairi ale trecutului de o halucinata senzorialitate si tensiune. Cruzimea confesiunii e punctul de plecare al unui joc secund, al deciziei, necrutatoare si ea, de a duce pana la capat negocierile pentru a stabili termenii imposibilei fericiri. Cand tandru, cand ludic-macabru, balansul vietii si al mortii traieste pe baza autoanalizelor nemiloase ale unei poete cu o voce de o forta a sugestiei iesita din comun.
