Născut la Napoli, în 1950, Paolo Isotta studiază încă din copilărie muzica, dar și limbile clasice și moderne, care-i deschid orizonturi sensibile odată cu vaste perspective asupra istoriei și culturii, a universului în care avea să navigheze cu voluptate tot restul vieţii.
Devine, în 1974, critic muzical al ziarului Il Giornale, iar din 1980 va colabora timp de 25 de ani la cotidianul Corriere della Sera. Din 1971 este profesor de istoria muzicii la Conservatorul din Torino, apoi la cel din Napoli. Este ilustrul autor a numeroase cărţi despre Gioachino Rossini, Richard Wagner, Georg Friedrich Händel, Thomas Mann, Renata Tebaldi.
„Mare e mândria, mare e bucuria pe care mi le aduce ideea că această carte e tradusă în limba naţiunii care l numără printre fiii săi pe unul dintre cei mai mari Maeștri ai Muzicii, George Enescu, și care l are drept Fiu de Onoare pe Ovidiu, unul dintre cei mai mari Maeștri ai Poeziei.” (Paolo Isotto)
„Cel mai temut critic italian e un înger. Înger infinit de iubitor al muzicii, înger exterminator pentru tot ce ne îndepărtează de sublimitatea muzicii.” (Mariana Nicolesco)
„Sunt mișcat și uluit de atâta măiestrie. Capacitatea pe care o are Paolo Isotta de a contextualiza compozițiile despre care tratează, punându-le în relație cu altele, contemporane sau nu, este un fapt extraordinar și unic. E un lucru de care doar Mario Praz era capabil.” (Francesco Caramiello)
Un alt cânt al lui Marte. Cântul iubirii s-a ivit ca o continuare a volumului La virtù dell’elefante, prin care Paolo Isotta s-a impus încă o dată ca istoric al muzicii și ca figură de prim plan a literaturii italiene.
În cartea de faţă, care se vrea un cânt de iubire pentru muzică și pentru viaţă, Paolo Isotta îi evocă în pagini admirabile pe unii dintre compozitorii săi preferaţi, de la Alessandro Scarlatti la Joseph Haydn și Wolfgang Amadeus Mozart, de la Ludwig van Beethoven, Franz Schubert și Piotr Ilici Ceaikovski la Giuseppe Verdi și Richard Wagner.
Dar el ne propune totodată și o viziune cu totul nouă, surprinzătoare, asupra unor creatori din secolul al XX lea, așezându-i pe cel mai înalt piedestal, începând cu George Enescu și Karol Szymanowski și continuând cu Franco Alfano, Ottorino Respighi și Gino Marinuzzi, toţi evocaţi cu luciditatea muzicologului, dar și cu pasiunea și înflăcărarea demne de reprezentantul marii culturi, care este Paolo Isotta.
