Dacă nu citești la timp, înțelegi prea târziu.
Rock în stare de urgență

Rock în stare de urgență

Cristi I. Popescu
  • 4400 lei
În stoc

Wishlist

O inițiativă de interviuri online ce au ajuns să se transforme într-o carte, aceasta este propunerea autorului Cristi I. Popescu pentru volumul de față. Un demers nu doar lăudabil, ci mai ales necesar în condițiile în care comunitatea rock, cu tot personalul adiacent imaginii prezentate pe scenă de artiști și formații, a fost cel puțin la fel de afectată de rigorile ce au decurs din pandemia de Covid-19 și ale cărei urmări încă se văd - atât online, cât și offline.

Numele adunate în cartea în discuție sunt unele mari, reprezentative pentru comunitatea rock - și aici nu ne referim doar la cei care cântă și sunt văzuți în prim-plan în cadrul unui concert sau pe un afiș oarecare, ci și la fotografi, realizatori de emisiuni de radio, jurnaliști, pictori sau scriitori. Așadar, intervievații din #RockÎnStareDeUrgență și, prin urmare, din volumul The Final Lockdown, sunt: Alin (Coiotu’) Dincă (de la TROOPER), Paul Ciuci (de la COMPACT), Cristian Hrubaru (vorbind aici mai ales despre Bikers For Humanity), Ovidiu ANTON, Alex Dona (Despre vin), Florin Țibu (cunoscut și drept Crivăț, de la BUCOVINA), Iulian Agapie (Rock’N’Paint), Tibor Kati (Sur Austru), Titus Constantinescu (Let’s ROCK), Dan BYRON, Mihai Vasilescu, Dan Costea (COMA), Alex Florescu (FREE RIDERS), Adelin Petrișor, Cezar Paul-Bădescu și Laurențiu Mandu.

Deși distincte în afirmațiile făcute, toate aceste voci păstrează un numitor comun, un ton unitar, convins și informat, subliniind importanța și relevanța socială a fenomenului rock din România și, extins, din Europa de Est, speranța pentru un viitor optimist, care să nu afecteze, prin prisma pandemiei, concertele ce ar urma să aibă loc, toate acestea având potențialul uriaș de a contrazice - poate fără să-și propună neapărat - un sceptic sau un contestatar al imaginii rockerului român. Deseori, acesta este perceput, în afara contextului familiar, drept un pericol sau rău social. În realitate și-n vorbele și faptele celor intervievați, rockul este o mare familie, una pusă mereu pe fapte bune, care ajută necondiționat și fără să facă prea mare caz de asta (a se vedea campaniile constante cu care este asociat, printre alții, Cristian Hrubaru, de exemplu). Însă cartea pare să nu se adreseze neapărat novicilor, cât mai degrabă celor cu adevărat interesați de evoluția din pandemie a vieților reprezentanților unora dintre cele mai cunoscute formații din România.


Etichete: Rock in stare de urgenta, The Final Lockdown, Cristi I. Popescu, Editura Evrika, carte, Alexandria Librarii, promotie, librarie

Spune-ţi opinia

    Rău           Bun
Captcha

Alexandria îți recomandă


Livrare rapidă
Livrare începând cu 48h

pentru comenzile date până în ora 12:00, în zilele lucrătoare, exceptând perioadele aglomerate de Sărbători legale.

Plată securizată
Plătești în siguranță

Acceptăm plata online cu cardul bancar sau poți achita coletul în momentul livrării.

Retur usor
Retur ușor

Ai dreptul să returnezi produsele în termen de 14 zile calendaristice de la primirea coletului.

Consiliere telefonică

Răspundem prompt! Sună-ne dacă ai nevoie de ajutor pentru a comanda de pe site-ul nostru. De luni până vineri (08:00 - 16:30) la 0734.738.924 sau 0786.102.784.