„Istorisind destine, Loreta Popa izbuteşte să te facă să înţelegi meandrele unor existenţe a căror desfăşurare părea de neînţeles. Şi mai dăruieşte şi portrete omeneşti impresionante, precum acela al bunicii sau al acelui bunic care, din înseninarea şi împăcarea lui în pragul «marii treceri», îi oferă nepotului copleşit de frământări o atât de înţeleaptă reţetă a fericirii.
Bogăţia vocabularului Loretei Popa și curgerea elegantă a frazelor sale sporesc farmecul lecturii. Autoarea nu dă uitării nici semnele magice din jurul nostru şi, poposind o clipă asupra lor, te poartă către tărâmul tainic cu care ne învecinăm şi care, cândva, ni se va dezvălui. Este vorba despre acele «semne» ce ne ies în cale parcă anume ca să ne ajute să nu pierdem o şansă a armoniei, o predestinare. Ele pot fi orice: un fluture albastru, un fulg de nea, chiar şi numai o boabă de piper în ciocolata fierbinte sau o întâlnire neşteptată, altminteri imposibilă, dar care are totuşi loc...” (Flavia Buref)
„Cartea întreagă este o clepsidră, în care curgerea firelor de nisip nu măsoară timpul, ci numără parcă în șoaptă atâtea dureri neștiute, ca și cum eternitatea iubirii ar fi zgâriată în tăcere de nenumărate destine omenești, sortite să cadă în uitare, nu înainte însă de a se lovi între ele, măsurând astfel veșnicia cu efemeritatea dureroasă a vieții lor.” (Dan Puric)
„Dedicate superbei sale fiice, Ema, feliile de viață descrise de Loreta reprezintă, fără îndoială, un îndreptar de eleganță, de bun gust, reale căi de urmat în sinuosul drum al unei vieți din ce în ce mai grele. Pentru adolescenta Ema, pildele mamei sale pot fi comentate și receptate la toate nivelurile, constituind și pentru ceilalți modele perfecte. Pentru că, dincolo de descrierea faptelor brute, Loreta presară și comentarii proprii – cum altfel? – și încheieri care sună concluziv și care capătă valori profund umane.” (Eugen Cristea)
„Loreta Popa scrie cu har despre dramele lumii. Candoarea din fiinţa sa se aşază tuburător peste răni şi dezamăgiri, transformându-le în poveşti cu semnificaţie, rost şi înţelepciune.” (Clara Mărgineanu)
„Cartea Loretei Popa Scrisori pentru Ema. Pagini de viață este un manual de iubire exemplară. Deși par a semăna cu cele de azi, căci sunt însoțite de «ingredientele» știute dintotdeauna – tristețe, sex, lacrimi, sărutări, căsnicii reușite ori rupte, coup de foudre, divorțuri, libertate, violență, fericire, ură, ipocrizie sau impostură –, iubirile despre care vorbește Loreta Popa sunt cumva altfel. Au ceva în plus.” (Ciprian Chirvasiu)
„Prezenta carte reprezintă un act artistic de certă originalitate. Şi, în egală măsură, de o sinceritate şi de un curaj situate dincolo de graniţele convenţionalului. Valoarea partiturilor autoarei este nu numai demnă de lectură, ci şi aptă de a fi urcată pe scenă, în lumina magică a reflectoarelor.” (Ilie Tănăsache)
„Prin venele Loretei Popa curg poveşti. Gândurile şi picturile îngemănate şi strânse în cartea ei au o inimă comună ce începe să pulseze de cum ne aşternem privirea pe primul rând. Această inimă poate continua să palpite în noi şi după ultimul rând citit.” (Adrian Buga)
„Din nu știu ce motiv m-am trezit întrebându-mă de dimineață: oare cum e să fii Loreta Popa în timpul acesta? Nu știu pe nimeni altcineva care să iubească cultura așa cum o iubește ea.” (Paul Arva)
