Colecția Învăț să citesc a Editurii Gama este special concepută pentru a le dezvoltă copiilor gustul pentru lectură, prin selecția celor mai frumoase și mai apreciate povești. Colecția e structurată pe 3 niveluri corespunzătoare stadiului la care se află copilul în domeniul lecturii.
Nivelul 3 a fost creat pentru a facilita accesul elevilor, de la vârste fragede, la marile capodopere ale literaturii universale pentru copii. Textele au fost adaptate și prescurtate, pentru a-i ajută să parcurgă cu ușurință cartea, să se familiarizeze cu subiectul romanului și să citeasaca fluent. Scrisul este de dimensiune medie (deja ceva mai mic, în comparație cu nivelul 0 sau 1) și nu mai găsim ilustrații grafice ce înlocuiesc cuvinte ușoare. Textul este, așadar, citeț și ușor de parcurs pentru cei deja "avansați" în ceea ce privește lectură.
În această cărticică copiii vor descoperi aventurile lui Tom Sawyer, adaptare după Mark Twain.