Dante a început să scrie Divina comedie către anul 1307 sau înainte de exil. El şi-a intitulat capodopera Commedia. Atributul de divina i-a fost acordat poemei de către marele prozator italian Giovanni Boccaccio, primul lector public al operei danteşti, ca un omagiu datorat extraordinarei, supranaturalei ei frumuseţi artistice.
Divina comedie are drept centru al lumii istorice şi al celei fantastice aflate în simbioză de artă, pe autor însuşi, ea fiind o splendidă autobiografie psihologică, cel mai sincer poem din câte au fost scrise vreodată, sinteza întregii vieţi anterioare a lui Dante. În vastul ei creuzet se topesc amintirile şi evenimentele prezente, durerile şi iluziile, iubirea şi ura, înalta cunoaştere a lumii, experienţa umană, întreaga viaţă a poporului pe care Dante l-a cunoscut mai bine ca oricine altul, în îndelungata lui rătăcire în Italia.
Divina comedie este împărţită în trei cantice: Infernul, Purgatoriul şi Paradisul iar fiecare cantică este împărţită în treizeci şi trei de cânturi. Purgatoriul este o altă ipostază a personalitătii umane care se îndreaptă spre zorile iradiate ale Renaşterii. Lumea lui este străbătută de filonul melancoliei, nou sentiment în poezia lumii.
Prezenţa omului Dante, viu în lumea stelelor, a dus la reprezentarea umană a divinitătii - din Prefaţă.